În concordanță cu prevederile O.U.G nr.96/2024, privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, cu modificările și completările ulterioare, pot solicita acordarea sumelor forfetare lunare pentru acoperirea cheltuielilor de cazare următoarele categorii:
1. Familiile și persoanele singure, cetățeni străini sau apatrizi care provin din zona conflictului armat din Ucraina și obțin permisul de protecție temporară începând cu data de 1 iulie 2024 pe teritoriul României și care nu sunt solicitanți de azil, inclusiv beneficiari ai Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022, având calitatea de beneficiari potrivit prezentelor prevederi.
2. Familiile și persoanele singure, cetățeni străini sau apatrizi care provin din zona conflictului armat din Ucraina și intră în România și care nu sunt solicitanți de azil, inclusiv beneficiari ai Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022, care au obținut permisul de protecție temporară sau care au beneficiat de sprijin și asistență umanitară pe teritoriul României anterior datei de 1 iulie 2024, conform prevederilor Ordonanței de Urgență nr.15/2002 privind acordarea de sprijin și asistență umanitară de către statul român cetățenilor străini sau apatrizilor aflați în situații deosebite, proveniți din zona conflictului armat din Ucraina, având calitatea de beneficiari anteriori potrivit prezentelor prevederi.
Mecanismul și condițiile de acordare a sumei forfetare lunară pentru acoperirea cheltuielilor de cazare
Suma forfetară lunară pentru acoperirea cheltuielilor de cazare se acordă în cuantum diferențiat, respectiv 750 lei/lună pentru persoana singură și 2.000 lei/lună pentru familie, pe o singură perioadă de 3 luni consecutive, începând cu data de 1 iulie 2024.
Pentru a putea beneficia, în prima lună din cele 3 luni consecutive, de suma forfetară arătată mai sus, beneficiarii vor depune o cerere la sediul Direcției de Asistență Socială Satu Mare, str.Ilișești nr.4, însoțită de următoarele documente :
1. Copia permisului de ședere pentru beneficiarii Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului, eliberat de Inspectoratul General pentru Imigrări pentru fiecare membru al familiei;
2. Extras de cont bancar deschis la o societate bancară de pe teritoriul României, pe numele solicitantului.
Pentru a beneficia în următoarele 2 luni din cele 3 luni consecutive, beneficiarii vor depune o cerere în primele 5 zile lucrătoare ale lunii pentru care solicită suma forfetară la sediul Direcției de Asistență Socială Satu Mare, str.Ilișești nr.4, însoțită de dovada îndeplinirii cumulative a următoarele condiții:
1. Solicitantul și membrii familiei acestuia care îndeplinesc condițiile pentru a fi încadrați în muncă pe teritoriul României, să fie înregistrați la una dintre agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă sau să fie încadrați în muncă pe teritoriul României;
2. Solicitantul să aibe înscriși copiii care îndeplinesc condițiile pentru a frecventa o formă de învățământ preuniversitar, în grupe/clase/formațiuni de studiu din unitățile de învățământ preuniversitar:
a) în calitate de antepreșcolari, preșcolari sau elevi; sau
b) în calitate de audienți; sau
c) care frecventează activități educaționale din oferta altor instituții/organizații, precum huburi sau centre educaționale organizate în unități de învățământ de către autorități ale administrașiei publice locale sau organizații neguvernamentale, centre Blue Dot, palate și cluburi ale copiilor, centre comunitare de învățare permanentă, centre educaționale pentru preșcolari, scoli de artă sau centre culturale.
Condiția prevăzută la punctul 2. lit.a) referitoare la antepreșcolari și preșcolari se consideră îndeplinită și în situația în care solicitantul prezintă un document emis de unitatea de învățământ preuniversitar din care rezultă că, din lipsa locurilor, nu este posibilă înscrierea minorului în respectivele forme de învățământ.
Condiția prevăzută la punctul 2. se consideră îndeplinită și în cazul în care cererile de frecventare de către copii a formelor de învățământ preuniversitar sau a activităților educaționale sunt depuse și înregistrate în perioada vacanțelor școlare.
Sunt exceptați de la îndeplinirea condiției prevăzute la punctul 2. minorii cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani, care sunt înregistrați la una dintre agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă sau sunt încadrați în muncă pe teritoriul României cu respectarea prevederilor Legii nr.53/2003, Codul Muncii.
Condiția prevăzută la punctul.1, privind înregistrarea la una dintre agențiile județene pentru ocuparea forței de muncă nu se aplică în cazul următoarelor categorii de persoane, numai dacă prezintă documente emise de autoritățile competente din România, care să dovedească una dintre următoarele situații:
a) urmează un program de studii la forma de învățământ cu frecvență, în cadrul unei instituții de învățământ superior acreditate din România;
b) prezintă certificat de încadrare în grad de handicap eliberat de Comisia de evaluarea a persoanelor adulte cu handicap din România;
c) se află în incapacitate temporară de muncă sau suferă de o afecțiune medicală temporară, incompatibilă cu încadrarea în muncă, precum și femeile aflate în trimestrul al III-lea de sarcină;
d) au vârsta de peste 65 de ani;
e) au în creștere sau în îngrijire un copil în vârstă de până la 2 ani, respectiv 3 ani în cazul copiilor cu handicap.
Beneficiarii anteriori care până la data de 1 iulie 2024 nu au beneficiat de întreaga perioadă de 3 luni prevăzută la art. 1 alin.(10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2022, au dreptul la acoperirea cheltuielilor cazării până la terminarea celor 3 luni consecutive în condițiile stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2024.
Dispozițiile stabilite prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 96/2024 nu se aplică beneficiarilor anteriori care au beneficiat de întreaga perioadă de 4 luni prevăzută la art. 1 alin.(10) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 15/2022.
Cererile se depun începând cu data de 07 octombrie 2024 , de un reprezentant major al familiei sau după caz de persoana singură majoră, la sediul Direcției de Asistență Socială Satu Mare, str. Ilișești nr.4, după următorul program, în zilele de luni până vineri, între orele 09-15.
Informații suplimentare se pot obține la telefoanele 0261-714195, 0261-714196, Direcția de Asistență Socială Satu Mare.