Trei proiecte câștigate: peste 29 de milioane lei vor fi investiți pentru sprijinirea copiilor și familiilor vulnerabile
Trei proiecte câștigate: peste 29 de milioane lei vor fi investiți pentru sprijinirea copiilor și familiilor vulnerabile
Obiectivul general al proiectelor este îmbunătățirea calității vieții a 840 de copii cu vârsta până la 18 ani și a familiilor acestora.

Direcția de Asistență Socială Satu Mare va implementa trei proiecte majore pentru sprijinirea copiilor și familiilor vulnerabile.


Direcția de Asistență Socială Satu Mare a câștigat trei proiecte în cadrul apelului de proiecte PIDS/395/PIDS_P5/OP4/ESO4.11/PIDS_A23 - „Servicii comunitare pentru copii și familii în vederea prevenirii separării și în vederea susținerii reintegrării în familie a copiilor proveniți din sistemul de protecție specială - Regiuni mai puțin dezvoltate”. 


Valoarea totală a proiectelor este de 29.462.178,19 lei, din care finanțarea nerambursabilă se ridică la 29.041.716,25 lei.


Două dintre aceste proiecte vor fi implementate în parteneriat cu Asociația Serviciul de Ajutor Maltez în România - Sucursala Satu Mare și Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, organizații recunoscute pentru implicarea lor activă în sprijinirea comunităților vulnerabile.


Obiectivul general al proiectelor este îmbunătățirea calității vieții a 840 de copii cu vârsta până în 18 ani și a familiilor acestora, având domiciliul sau rezidența în Municipiul Satu Mare.


Astfel, proiectele urmăresc:


•    Prevenirea separării și sprijinirea menținerii în familie a copiilor aflați în sistemul de protecție socială (540 de copii) și a celor care trăiesc în sărăcie, fiind expuși riscului de separare de familie (300 de copii);
•    Dezvoltarea și furnizarea unor servicii comunitare adecvate, accesibile și eficiente, care răspund nevoilor specifice ale copiilor și familiilor vulnerabile, contribuind la crearea unui mediu familial stabil, sigur și protector.


Rezultate așteptate:


1.    Acces îmbunătățit la servicii de suport pentru copii și familiile lor, prin oferirea de servicii integrate sociale, psihologice, educaționale și medicale, astfel încât aceștia să poată face față provocărilor zilnice.
2.    Intervenții preventive care identifică și tratează situațiile de risc pentru a preveni separarea copiilor de familiile lor, promovând unitatea familială și prevenirea traumei asociate cu separarea.


Aceste proiecte reprezintă un pas important în consolidarea unei rețele eficiente de suport comunitar în Municipiul Satu Mare, cu impact semnificativ asupra bunăstării copiilor și familiilor aflate în situații dificile.