Hotărârea reglementează modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele produse culturilor agricole, silvice şi animalelor domestice, pentru pagubele produse autovehiculelor rezultate în urma accidentelor de circulaţie şi pentru daunele produse de către exemplare din speciile de faună de interes cinegetic, cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 la Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Obligaţiile ce le revin proprietarilor de animale domestice pentru prevenirea pagubelor ce pot fi cauzate de exemplare din specii de faună de interes cinegetic cuprinse în anexele nr. 1 şi 2 ale Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare sunt următoarele:
a) să asigure paza animalelor domestice aflate la păşunat sau la diferite munci;
b) să folosească pentru păşunatul animalelor domestice numai acele suprafeţe admise, potrivit legii, la păşunat;
c) să adăpostească, pe timp de noapte, animalele domestice numai în locuri împrejmuite şi păzite;
d) să deplaseze animalele domestice prin pădure spre locurile de păşunat şi adăpat numai pe traseele stabilite în acest scop, de comun acord, cu persoana juridică ce gestionează fauna de interes cinegetic din perimetrul respectiv şi cu administratorul suprafeţei respective de fond forestier;
e) să folosească vetre de stupină, numai pe acele suprafeţe admise, potrivit legii, în acest scop.
Pentru a primi despăgubiri în cazul pagubelor produse animalelor domestice de către exemplare din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2 la Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, proprietarii animalelor domestice trebuie să îndeplinească toate obligaţiile şi condiţiile specifice prevăzute anterior;
Dovada îndeplinirii condițiilor de mai sus se face cu următoarele documente:
a) deţinerea numărului de câini pentru pază, admis în condiţiile Legii nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare,
b) contractul de păşunat încheiat cu proprietarul terenului respectiv, în care se prevăd suprafeţele admise la păşunat, prin excepţie, raportat la prevederile art. 23 alin. (1) lit. b)-c) şi alin. (2) şi (3) din Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare, proprietarii de animale domestice vor prezenta, după caz, acordul scris al deţinătorului de teren agricol pe care se păşunează şi care este înregistrat la unitatea administrativ-teritorială, dovada proprietăţii sau deţinerii cu orice titlu a terenului agricol pe care se păşunează, acordul scris al proprietarului pădurii şi al gestionarului fondului cinegetic, pentru fondul forestier privat pe care se păşunează,
c) constatarea, la faţa locului, de către comisia de constatare şi evaluare a pagubei a asigurării condiţiilor de adăpostire pe timp de noapte a animalelor domestice,
d) aprobarea prevăzută de lege pentru trecerea/păşunatul animalelor domestice prin fondul forestier,
e) existenţa a cel puţin unei persoane răspunzătoare cu asigurarea pazei şi a condiţiilor de adăpostire pe timpul nopţii, în cazul turmelor şi cirezilor aflate la păşunat,
f) documente specifice, potrivit Legii apiculturii nr. 383/2013, cu modificările şi completările ulterioare.
Proprietarii ale căror animale domestice se află în propria gospodărie trebuie să dovedească prin documente doar faptul că animalele sunt înregistrate la primărie şi la medicul veterinar.
Proprietarii culturilor agricole au obligaţia de a recolta cultura agricolă până la data de 15 decembrie a anului calendaristic în curs, cu excepţia pachetelor de agromediu.
Constatarea și evaluarea pagubei se fac numai la cererea scrisă a proprietarului păgubit sau a reprezentantului legal ori convenţional al acestuia care trebuie depusă la sediul Primăriei Municipiului Satu Mare în termen de maxim 48 de ore de la data constatării pagubelor.
Pentru o informare mai detaliată, vă rugăm să consultați fișierul atașat care conține integral conținutul actelor normative H.G. nr. 3/04.01.2023 și Legea vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006 cu modificările și completările ulterioare.