Primăria Municipiului Satu Mare anunță că începând de luni, 1 iunie, agenții economici pot deschide terasele, ca urmare a măsurilor de relaxare adoptate de Guvernul României.
Pentru a veni în sprijinul lor și pentru relansarea acestei activități, agenții economici care au avut o terase deschise anii trecuți trebuie să transmită DOAR o notificare la adresa de e-mail [email protected] în care să specifice data de la care se deschide terasa, locația și numărul de scaune.
Ulterior specialiștii din cadrul Biroului Corp Comercial și Autorizații de Funcționare se vor deplasa la fața locului pentru întocmirea documentațiilor.
Societățile care doresc amenajarea unor terase noi sau vor să facă modificări asupra celor existente, vor solicita aceste lucru printr-o documentație care se va depune la Serviciul Relații Publice (cam. 5) sau la adresa: [email protected]
Solicitările trebuie să cuprindă o poză cu locația și cu o schiță a modelului propus. Terasa poate fi amplasată după primirea unui răspuns pozitiv din partea comisiei și doar respectând specificațiile aprobate de Primăria Municipiului Satu Mare.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare