Datele colectate vor fundamenta deciziile privind rutele, orarul, frecvența, și capacitatea trenurilor, pentru noul mers de tren, motiv pentru care participarea unui număr cât mai mare de locuitori din fiecare localitate / oraș / municipiu este esențială.
Chestionarul este anonim, iar completarea lui durează aproximativ 10-12 minute: https://www.ttlplanning.ro/?ttl_chestionar=1
Proiectul urmărește fundamentarea introducerii trenurilor de mers cadențat în jurul marilor orașe din România și între acestea, prin integrarea transportului de navetă, distanțe scurte, cu transportul pe distanțe medii și lungi. Totodată, proiectul va sprijini definirea clară a obligației de serviciu public (OSP) aferente transportului feroviar public de călători la nivel național, pentru perioada decembrie 2027 – decembrie 2042, contribuind la creșterea atractivității, eficienței și predictibilității serviciilor feroviare oferite populației.
Orașele vizate includ: București, Cluj-Napoca, Timișoara, Iași, Constanța, Craiova, Brașov, Galați, Ploiești, Oradea, Brăila, Arad, Pitești, Sibiu, Bacău, Suceava, Târgu Mureș, Baia Mare, Buzău, Botoșani, Satu Mare, Râmnicu Vâlcea, Drobeta-Turnu Severin, Piatra Neamț, Bistrița, Târgu Jiu, Târgoviște, Deva, Focșani, Tulcea, Alba Iulia, Slatina, Vaslui, Reșița, Călărași, Giurgiu, Zalău, Sfântu Gheorghe, Slobozia, Alexandria și Miercurea Ciuc.
Detalii suplimentare despre proiect puteti regăsi accesând:
• https://arf.gov.ro/ro/semnarea-contractului-pentru-achizitia-serviciului-de-mers-cadentat-in-jurul-marilor-orase-din-romania/
• https://arf.gov.ro/ro/arf-si-asocierea-ttl-planning-systra-group-lanseaza-un-chestionar-de-mobilitate-in-cadrul-proiectului-de-mers-cadentat/
• https://arf.gov.ro/ro/proiect-imbunatatirea-mersului-de-tren-prin-introducerea-trenurilor-de-mers-cadentat-in-jurul-oraselor-mari-din-romania/