Centrul Cultural G.M. Zamfirescu și Primăria Municipiului Satu Mare, în parteneriat cu Caravana Anima, lansează un proiect socio-educativ dedicat copiilor sătmăreni. Un program cu jocuri de animație cu scop educativ menit să aducă multe zâmbete și o stare de bine. Prima întâlnire din cadrul proiectului va avea loc vineri, 18 martie, de la ora 18.00, la Casa Meșteșugarilor.
Ce este de fapt „Pauza mare cu Lulu”?
Un atelier de idei, creație și joacă într-un spațiu creativ destinat copiilor. Jocuri de animație cu scop educativ. Aceste jocuri interactive aduc un plus de conectare și interacțiune în rândul copiilor, favorizând acceptarea, empatia, curajul și bucuria jocului, într-un spațiu distractiv, degajat, plăcut. Spectacole muzicale interactive. Un context distractiv de manifestare a jocului, printr-o poveste muzicală interactivă.
Cine poate aplica?
Jocurile de animație în cadrul proiectului „Pauza mare cu Lulu” se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 1 și 12 ani. Participarea este gratuită, însă locurile sunt limitate. Numărul maxim de participanți este de 30 copii.
Aplicarea pentru jocurile de animație în cadrul proiectului „Pauza mare cu Lulu” se poate face prin intermediului unui formular de înscriere disponibil prin accesarea link-ului https://bit.ly/pauza_mare.
Primii 30 de înscriși vor fi contactați prin e-mail cu cel puțin o zi înainte de eveniment.