Casa Meșteșugarilor, gazda expozițiilor cuprinse în ediția din acest an a ,,Întâlnirii Absolvenților Veterani din Satu Mare''
Casa Meșteșugarilor, gazda expozițiilor cuprinse în ediția din acest an a ,,Întâlnirii Absolvenților Veterani din Satu Mare''
Evenimentul de mare succes le-a oferit și anul acesta participanților programe de înaltă calitate.

Vineri, 12 iulie, a început cea de-a 32-a ediție a „Întâlnirii Absolvenților Veterani din Satu Mare”, una dintre locațiile partenere fiind Casa Meșteșugarilor, loc în care participanții s-au bucurat de numeroase expoziții. Programele culturale cuprinse în calendarul evenimentului au început sâmbătă, 13 iulie, la Casa Meșteșugarilor. Publicul a avut parte de un program variat, amintind aici:


•    Sándor Muhi - Acesta este Satu Mare
•    Ildikó Lepedus și Gabriela Király: Pentru bucuria creației
•    Expoziția elevilor de la Liceul de Arte ,,Aurel Popp'', selecție din lucrările grupurilor conduse de Gabriela Király și Ildikó Lepedus
•    László Czinzel: Pentru bucuria jocului
•    István Vida: Momente americane
•    EKEArt pentru a zecea oară
•    Dr. Dorottya Makay, Ádám Maksay — IROD M, ConsolideM, precum și M&M Design, expoziții profesionale de protecție a patrimoniului construit cu o vechime de 20 de ani.

De asemenea, la Casa Meșteșugarilor a avut loc comemorarea lui József Simonfy și a lui András Ferenc Kovács. Cei prezenți au participat la un concurs de cunoștințe locale cu Sándor Muhi. Un moment special a fost și cel de prezentare a cărților: Zece ani de la înființarea Atelierului Szatmári Sugárút; prezentarea publicațiilor Szamos; Jázmin Hága: Jurnalul umbrelor — Martorul secret al nuvelelor și Sándor Halmosi: Rubljov Rinpocse (Icoana interioară).

Cei care nu au avut timp să vizioneze expozițiile sâmbătă, au posibilitatea să se bucure de ele și săptămâna aceasta la Casa Meșteșugarilor, până în 19 iulie, zilnic între orele 8-16.