Administratorul public Masculic Csaba a participat azi la o masă rotundă pe tema colectării selective a deșeurilor în organizarea Asociației Ecoteca, ONG specializat în managementul deșeurilor, economie circulară și impact climatic.
Administratorul public Masculic Csaba a vorbit în deschiderea seminarului de lucru despre colaborarea fructuoasă pe care instituția pe care o reprezintă o are cu Asociația Ecoteca, problemele de actualitate pe care ambele părți încearcă să le soluționeze prin comunicare și schimb de experiență: ,,Fiindcă unul din subiectele centrale ale mesei rotunde este Sistemul Garanție – Returnare, aș dori să prezint câteva date pe care le avem pe luna aprilie pe muninicipiul Satu Mare, cifre care reflectă că societatea noastră înțelege această nevoie a colectării selective, nevoie de protejare a mediului în care trăim. În luna aprilie prin SGR am colectat în municipiul Satu Mare 1.156.000 bucăți produse returnabile, ceea ce înseamnă 38.500 bucăți pe zi și dacă ar fi să facem un calcul pe minut, colectând de la ora 07.00 la ora 22.00, deci 900 de minute zilnic, 42 de bucăți PET-uri, sticle, doze pe minut. Colectarea selectivă, protejarea mediului este o prioritate și vom continua să facem tot ceea ce ne stă în putință să avem rezultatele pe care le dorim până la urmă cu toții, să avem grijă de mediul în care trăim’’.
La întâlnirea organizată în sala de ședințe a Consiliului Local Satu Mare au participat alături de reprezentanții Asociației Ecoteca, specialiști în domeniu din mediul public și privat, din cadrul Primăriei Municipiului Satu Mare, factori implicați în protecția mediului.