×
CREȘA SATU MARE
Direcția de Asistență Socială Satu Mare, în calitate de partener al Asociației Stea, intenționează să participe cu o propunere de proiect care se adresează problemelor prioritare din cartierul Sătmărel al municipiului Satu Mare, la apelul organizat în cadrul Schemei de granturi mici ”Intervenții prioritare pentru comunitățile rome” lansată în 2021 de către Fondul Român de Dezvoltare Socială (FRDS) în cadrul programului “Dezvoltare locală, reducerea sărăciei și creșterea incluziunii romilor”.
Beneficiarii centrului de zi pentru vârstnici participă cu mare drag la tot ceea ce înseamnă activitate de grup, iar exercițiile fizice sunt importante pentru aceștia, mai ales că sunt conștienți de faptul că mișcarea îmbunătățește semnificativ mobilitatea, indiferent de vârstă și cu atât mai mult la peste 65 de ani.
Korcsmaros Liviu Ioan are 42 de ani. De zece ani încoace, cu urcușuri și coborâșuri, a fost în repetate rânduri beneficiar al Adăpostului de noapte.
Asigurarea de locuri suficiente în creşe este o preocupare continuă pentru Primăria Satu Mare. Începând cu anul 2016 am mărit constant numărul de locuri în creșe, prin înființarea de unități noi și extinderea capacității celor existente.
Ajutoarele alimentare de la UE se acordă prin Programul operaţional Ajutorarea persoanelor defavorizate. În municipiul Satu Mare, de distribuirea ajutoarelor de igienă și alimentare de la Uniunea Europeană se ocupă Direcţia de Asistenţă Socială. Conform legii, fiecare membru din familia beneficiară are dreptul la câte o cutie de ajutoare de igienă, respectiv de alimente, de la Uniunea Europeană.
La finele săptămânii trecute, doamna Ana-Maria Osvath s-a mutat din Adăpostul de noapte în locul căruia de azi înainte îi spune “acasă”.
Beneficiarii sunt rugați să se prezinte în intervalul orar 8.00 -14.00
Beneficiarii Adăpostului de noapte sunt oameni ca noi!
În ultima zi a lunii august, marcând încheierea activităților specifice sezonului rece, toți copiii beneficiari ai Centrului Multifuncțional “Alter Ego” au fost în excursie în județul vecin, în Bihor.