CREŞTEM NUMĂRUL DE LOCURI ÎN CREŞE
CREŞTEM NUMĂRUL DE LOCURI ÎN CREŞE
Asigurarea de locuri suficiente în creşe este o preocupare continuă pentru Primăria Satu Mare. Începând cu anul 2016 am mărit constant numărul de locuri în creșe, prin înființarea de unități noi și extinderea capacității celor existente.

În ultimii 5 ani, au fost înființate 3 noi creșe și au fost extinse alte 3 unități. Astfel, numărul locurilor în creșele din municipiul Satu Mare a crescut de la 220 în 2016 la 370 în 2021.
Doar în 2021, Primăria și Direcția de Asistență Socială au alocat peste 300.000 de lei pentru reabilitări, amenajări și dotări la creșele din municipiul Satu Mare.


"Continuăm să deschidem noi grupe de creșe, așa cum ne-am propus la începutul mandatului. Trebuie să-i sprijinim pe copii încă de la nivel de creșă, oferindu-le condițiile cele mai bune”, a declarat primarul Gábor Kereskényi.


În acelaşi timp, prin proiecte finanțate de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației vor fi construite două noi creșe în municipiul Satu Mare, în zona de nord, respectiv în zona de sud a orașului. 

Totodată, printr-un proiect European, este reabilitată creșa Punguța cu 2 Bani de pe str. 1 Decembrie din Satu Mare.