×
CULTURĂ SPORT ȘI TINERET
Lucrările de grafică aplicată și tradițională, fotografie, animație și artă autonomă aparțin Departamentului de Arte al Universității Creștine Partium care participă în acest an, pentru prima dată, la cea de-a 25-a ediție a Zilelor Culturale Partium.
Cele două orașe își propun să dezvolte parteneriate prin schimburi culturale, proiecte sportive comune și învățământ.
Parcul Vasile Lucaciu, una dintre cele mai iubite oaze de verdeață ale orașului nostru se află în plin proces de modernizare. Lucrările de reabilitare avansează într-un ritm susținut, iar transformarea este deja vizibilă!
Luni, 10 august, Casa Verde a găzduit o nouă întâlnire a grupului de sprijin destinat pacientelor oncologice, organizată de Asociația Gabrielle – filiala Satu Mare.
Duminică, 9 august, Casa Meșteșugarilor din Satu Mare a găzduit un curs intensiv de Kizomba, eveniment dedicat celor pasionați de dans și celor care își doresc să descopere și să aprofundeze tainele acestui stil.
Rezultatele concursului de dramaturgie cu tema CARTOGRAFIA RESPIRAȚIEI.
Ziua Imnului Naţional a fost marcată în Piața 25 Octombrie printr-un ceremonial solemn. Manifestările s-au încheiat cu intonarea Imnului Național și defilarea Gărzii de Onoare.
Clădirea se transformă într-un modern centru multifuncțional de servicii.
Caravana TIFF Unlimited 2026 a transformat zona de promenadă de pe malul drept al Someșului într-un veritabil cinematograf în aer liber, oferind sătmărenilor momente speciale de relaxare și socializare.