×
Despre instituție
La cea de-a 11-a ediție au participat în jur de 5000 de spectatori.
Evenimentul ,,Seară Culturală Germană'' a fost organizat de Forumul Democrat German.
Autobuzele electrice marca Karsan e-ATA au fost cumpărate în cadrul unui contract finanțat prin PNRR.
Se aduce la cunoștință publică convocarea ședinței ordinare a Consiliului Local al municipiului Satu Mare, care va avea loc pe data de 28.11.2024 ora 14:00, în sala de ședințe a Consiliului Local Satu Mare, P-ța 25 Octombrie nr. 1, cu următorul PROIECT AL ORDINII DE ZI, cuprins în anexa la dispoziția Primarului municipiului Satu Mare nr. 812/21.11.2024
Târgul de Crăciun din Satu Mare este organizat de Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural „G.M. Zamfirescu”, în parteneriat cu Asociația pentru Dezvoltarea Rurală Sătmăreană.
Anul acesta, în 20 noiembrie marcăm 35 de ani de la adoptarea Convenției ONU cu privire la Drepturile Copilului.
Mátyás Rebeka, consilier nutrițional, dietetician și asistent farmacist, a susținut o prezentare captivantă.
Investiția, în valoare de peste 22 milioane lei, este una în viitorul comunității noastre, viitor reprezentat de copii.
Joi, 28 noiembrie, numărăm împreună secundele până la aprinderea luminițelor, moment ce marchează deschiderea Târgului de Crăciun din Satu Mare.