Proiectul a fost implementat în cadrul priorității de investiții 4.1 Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.
Obiectivul general al proiectului: crearea unor investiții bazate pe planuri de mobilitate urbană ce vizează creșterea atractivității și competitivității transportului public, contribuind în același timp la reducerea poluării atmosferice și fonice, a emisiilor de gaze cu efect de seră și a consumului energetic la nivelul municipiul Satu Mare.
Obiectivele specifice ale proiectului:
1. Reducerea emisiilor de carbon în municipiul Satu Mare prin construirea și amenjarea unui terminal transjudețean-translocal, construirea unui depou pentru autobuze în vederea dezvoltării și îmbunătățirii infrastructurii de transport public local cu impact direct asupra reducerii utilizării autoturismelor private și indirect reducerea emisiilor de dioxid de carbon;
2. Achiziționarea unui număr de 11 autobuze hibrid pentru creșterea atractivității transportului public urban de călători, precum și amplasarea unei stații de încărcare rapide în acest areal;
3. Înființarea unor noi trasee de transport public local și crearea unei stații de transfer intermodal între diferitele moduri transport – transport județean, transport public local și sisteme de transport nemotorizate prin înființarea unei stații de închiriere biciclete;
4. Implementarea unui sistem operațional privind realizarea managementului traficului inclusiv achiziționarea de sisteme monitorizare video, în scopul optimizării transportului public local.
Prin intervențiile propuse în cadrul proiectului se va îmbunătăți și eficientiza transportul public de călători având impact pozitiv asupra reducerii emisiilor de CO2 generate de transportul rutier motorizat la nivelul municipiului Satu Mare. Prin achiziționarea autobuzelor hibride, implementarea proiectului va conduce la decongestionarea traficului din municipiul prin înființarea stației de transbordare și preluare a călătorilor de transportul public pentru a ajunge la destinație.
Bugetul total al proiectului: 37.102.839,01 lei
Perioada de implementare a proiectului: 25.10.2019 - 31.12.2023