Concernul suedez Electrolux a investit în ultimii doi ani în jur de 10 milioane de euro în extinderea capacității de producție și modernizarea fabricii din Satu Mare. Prin această investiție, Electrolux a creat aproximativ 200 de locuri de muncă, numărul angajaților de la fabrica din Satu Mare depășind 900 de salariați.
Directorul de fabrică al Electrolux Satu Mare, Szentpéteri Ferenc, a prezentat joi, 25 februarie, primarului Gábor Kereskényi și administratorului public Csaba Maskulik investițiile realizate în ultimul an la fabrica din Satu Mare și planurile pentru viitor.
,,Electrolux este unul din pilonii industriei din municipiul Satu Mare, este unul din cei mai mari angajatori și exportatori din județul nostru. Este îmbucurător faptul că investesc mereu în dezvoltarea fabricii din Satu Mare și că au proiecte importante și pentru viitor. Am asigurat conducerea fabricii din Satu Mare că au în Primăria Satu Mare un partener”, a declarat Gábor Kereskényi.
Electrolux Satu Mare a reuşit să crească business-ul în 2020 în pofida pandemiei de Covid-19 care a dat peste cap economia mondială. Oficialii companiei se aşteaptă ca 2021 să fie o continuare a ceea ce s-a petrecut anul trecut. Remarcabil este faptul că fabrica din Satu Mare este una din cele mai apreciate din lume, în ceea ce privește calitatea produselor fabricate-plitele incorporate si masini de gătit.
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare