Primăria Municipiului Satu Mare va acorda scutire de impozit proprietarilor care vor reabilita clădirile aflate în Centrul istoric al municipiului. Primarul Gábor Kereskényi va propune joi Consiliului Local scutiri de impozite pentru următorii cinci ani. Cei care nu își vor repara fațada vor fi supra-impozitați în continuare cu 500%.
,,Am impus constrângeri pentru proprietarii acelor imobile din zona centrală care arată necorespunzător şi, în paralel, în compensație, dorim să le oferim facilitați celor care investesc şi contribuie la un nou aspect al orașului. Cei care vor face investiții vor fi scutiți 5 ani de la terminarea lucrărilor de impozitul de proprietate", a declarat Kereskényi Gábor
Adoptată în urmă cu 3 ani, supraimpozitarea clădirilor degradate are deja efectul scontat. În ultimii 3 ani au fost reabilitate mai multe clădiri în Centrul Vechi decât în ultimii 20 de ani. Dar, așteptările sunt mult mai mari, motiv pentru care Primăria va acorda și facilități fiscale.
Primăria și-a adus propria contribuție, prin reabilitarea mai multor imobile, din fonduri de la bugetul local (fosta casă ,,cu bârne”, Grădinițele Gulliver și nr.24), fonduri europene (Grădinițele nr.7 și 29, respectiv Liceul Tehnologic "Constantin Brâncuși" Satu Mare), fonduri extra-bugetare (Liceul de Arte Aurel Popp, Colegiul National Kölcsey Ferenc, Liceul Romano-Catolic Hám János).