Festivalul RESTART aduce picturile murale la Satu Mare!
Festivalul RESTART aduce picturile murale la Satu Mare!
Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G. M. Zamfirescu vă invită, în colaborare cu Asociația SamStudia, să descoperiți un nou eveniment inedit din orașul nostru, care se desfășoară grație partenerilor SISAF (Sibiu International Street Art Festival) și Asociației Art Factory Transilvania.

E timpul să dăm RESTART activităților artistice din orașul nostru! Prima ediție a Festivalului de Street Art din Satu Mare începe anul acesta pe data de 11 august și are drept scop revitalizarea prin artă urbană a 6 spații din oraș. 6 artiști consacrați vor realiza picturi murale pe zidurile școlilor Ion Creangă, Bălcescu-Petőfi și Mircea Eliade, la transformatorul electric din Piața Titulescu, iar în septembrie urmează peretele din vecinătatea Turnului Pompierilor și peretele adiacent terasei Moose Bar. 

Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G. M. Zamfirescu vă invită, în colaborare cu Asociația SamStudia, să descoperiți un nou eveniment inedit din orașul nostru, care se desfășoară grație partenerilor SISAF (Sibiu International Street Art Festival) și Asociației Art Factory Transilvania. Este primul proiect din categoria artei stradale din Satu Mare, fiind inspirat de succesul pe care l-a avut acest concept la Sibiu, unde anul acesta s-a desfășurat a șaptea ediție.

Înainte de toate: Ce este arta murală urbană?


În primul rând, acest gen de artă NU reprezintă un mod de exprimare vulgar în spațiile publice, așa cum, din păcate, apare în anumite zone fără a aduce valoare locației respective. În schimb, arta stradală se distanțează de conceptele deja existente în legătură cu utilizarea zidurilor inestetice din oraș și propune, într-un mod nonconformist, revitalizarea aspectului urban prin  creativitate și prin intermediul unor unelte de bază, precum: spray-ul, pensula, ori ruloul de zugrăvit. 

6 artiști și o misiune comună: un oraș mai colorat
Între 11 și 16 august, respectiv 1 și 5 septembrie griul cotidian va fi schimbat într-o explozie de culori, iar picturile murale ale artiștilor vor pune bazele Galeriei de artă stradală în aer liber a orașului, deschizând orizontul sătmărean în direcția artelor contemporane.

6 artiști români au răspuns cu entuziasm provocării RESTART de a aduce un nou suflu clădirilor din Satu Mare. Printre aceștia îi regăsim pe Atoma, Adrian Luță, Paraschiv, Cristian Scutaru, Popescu și grupul V-Light Crew, format din 5 membri. La Sibiu, creațiile lor se întind pe o suprafață totală de peste 10.000 m2, alcătuind o formă de turism alternativ pentru public, numită Street Art Tour - o expoziție atipică în aer liber, accesibilă pe tot parcursul anului.

În completarea activității creative din teren, artiștii invitați în cadrul festivalului vor susține și ateliere pentru tineri, împărtășind tehnicile și experiența pe care o au în acest domeniu cu cei interesați să facă primii pași în sfera graffiti-ului.

Lucrările realizate în acest an nu își propun doar să sporească aspectul unor zone din oraș, cât și să educe gustul estetic al localnicilor prin frumos și să le crească receptivitatea către noile forme de artă. Mai mult, prin selecționarea celor trei școli din cartiere, se dorește creșterea atractivității acestor locații și includerea unor elemente artistice originale de care elevii se vor bucura mult timp de acum înainte.


Programul etapei 1, luna august: 
●    Miercuri, 11 august: artiștii vor ocupa locațiile și se vor apuca de muncă alături de voluntarii Samstudia, care îi ajută pe parcurs. 
●    Miercuri 11 august și joi 12 august, orele 11: atelier de picturi murale în skateparkul adiacent Școlii Gimnaziale Bălcescu-Petőfi, în coordonarea profesoarei Mitroi Timea. 
●    Joi, 12 august, de la ora 17:00: la Gimnaziul Ion Creangă se va desfășura un atelier de creație pentru copii. 
●    Joi, 12 august, de la ora 19:00, în incinta barului Moose, publicul se poate bucura de ambientul muzical creat de DJ Nelu.
●    Sâmbătă, 14 august, de la ora 19:00, la terasa Moose Bar va performa DJ Funky Drop din Sibiu. 
●    Duminică, 15 august, de la ora 17:00: se va da startul Turului de Street Art cu bicicleta, pornind de la Parcul UFO în Micro 17, pentru a vizita locațiile cu picturile murale. 

Evenimentul este organizat în conformitate cu reglementările în vigoare în ceea ce privește distanțarea socială, iar creațiile pot fi văzute de către public în condiții de siguranță. Pe toată durata acestui eveniment puteți vizita locațiile specificate mai sus pentru a urmări artiștii și procesul lor creativ, pas cu pas, până la realizarea integrală a picturilor murale. Împreună dăm culoare orașului