Lucrările la cel de-al treilea pod peste Someș intră într-o nouă etapă
Lucrările la cel de-al treilea pod peste Someș intră într-o nouă etapă
Al treilea pod peste Someș este cel mai mare proiect de infrastructură din ultimii 30 de ani din Satu Mare și e o construcție unică în nord-vestul României.

Lucrările la cel de-al treilea pod peste Someș intră într-o nouă etapă și se apropie tot mai mult momentul în care vor fi unite cele două părți, de pe malul stâng și drept.


,,Continuă lucrările la podul peste râul Someș, zona str. Ștrandului, cu montarea tablierului pe malul drept. Momentul în care cele două părți ale podului, de pe malul stâng și malul drept se vor uni este foarte aproape”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.


Pe partea stângă, operațiunea de tensionare a hobanelor a fost finalizată, iar în câteva zile începe operațiunea pe partea dreaptă.


”Am intrat într-o nouă etapă, realizarea tablierului aferent pilonului de pe malul drept. Structura metalică este aproape de finalizare și estimăm că la sfârșitul lunii iulie să fie recepționat utimul tronson, numărul 18. Urmează ca apoi cele două părți să fie unite printr-un tronson de 5 metri”, a spus managerul de proiect Răzvan Voinea.


Între timp, constructorul Strabag execută și lucrările conexe, de drum și cele electrice.