La evenimentul prilejuit de încheierea proiectului alături de primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor și de administratorul public, Maskulik Csaba, a mai participat secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Kallós Zoltán, inspector școlar general adjunct și consilier local, Szejke Ottilia, inspector învățământ preșcolar și primar în limbile minorităților, Leiti Monika, director al Direcției Municipale Creșe, Reka Molnar, precum și Ionică Pop, ofițer monitorizare proiect din partea ADR Nord-Vest.
În cadrul proiectului clădirea în care își desfășoară activitatea educațională Grădiniţa nr. 29 şi Creşa Punguţa cu 2 bani a fost complet moderrnizată, oferind acum cele mai bune condiții celor 100 de copii care frecventează cursurile acestor unități de învățământ antepreșcolar.
„Este doar primul proiect finalizat. Nu departe de această locație, în vecini, mai avem în lucru reabilitarea Grădinița nr.7, un alt proiect finanțat din fonduri europene care se apropie de finalizare, dar și proiectul de la Liceul Tehnologic ,,Constantin Brâncuși”. Toate aceste proiecte din fonduri europene sunt completate de cele finanțate de la bugetul local, Centrul de Excelență și Școala gimnazială ,,Rákóczi Ferenc”. Proiectul finalizat azi a însemnat un efort însemnat depus de echipa Primăriei, proiectant și constructor, dar mai ales apreciez sacrificiul făcut de colectivul grădiniței și a creșei, de părinți, de toți cei care au înțeles importanța investiției și au acceptat că pentru o perioadă scurtă au trebuit să se mute din „casa lor”. Așa cum am spus, vom continua să investim în învățământul sătmărean și nu ne oprim aici, o vom ține tot așa și pe viitor!”, a declarat primarul Kereskényi Gábor.
De la finalizarea construcției clădirii, în 1978, și până în momentul acestei investiții s-au realizat doar reparații minore. Astfel că, în cadrul investiției au putut fi realizate următoarele lucrări:
• reabilitarea termică a elementelor de anvelopă a clădirii
• reabilitarea termică a sistemului de încălzire și de furnizare a apei calde de consum
• instalarea de sisteme alternative de producere a energiei electrice și termice pentru consum propriu
• instalarea sistemelor de climatizare, ventilare naturală pentru asigurarea calității aerului interior
• modernizarea instalației de iluminat
• recompartimentarea și amenajarea interioară
• refacerea finisajelor interioare și exterioare
• înlocuirea sistemului de anti-efracție a clădirii
• realizarea unui sistem video de monitorizare în interiorul clădirii
• refacerea aleilor, întreținerea spațiilor verzi
• refacerea împrejmuirii
• refacerea instalației de gaze naturale