Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Asistență Socială rămân alături de cei care au nevoie. Până în prezent, prin implicarea a peste 100 de voluntari, cât și datorită contribuțiilor companiilor locale s-au realizat peste 1000 de pachete cu alimente de strictă necesitate care au fost distribuite cu prioritate persoanelor vârstnice.
De asemenea, prin activitatea asistenților sociali, 20 de familii care au rămas fără venituri în această perioadă au fost ajutate să întocmească dosarele pentru obținerea unui venit minim garantat.
Ceea ce au făcut asistenții sociali din cadrul Direcției de Asistență Socială Satu Mare și voluntarii ONG-urilor partenere a însemnat pe lângă ajutorul material propriu-zis (alimente de strictă necessitate, medicamente, produse de igienă și ajutor pentru plata utilităților) suport, dedicare și pasiune. Toate aceste eforturi vor fi continuate!
,,Sperăm că ajutorul oferit alături de ONG-urile partenere să fie ca o ,,gură de aer" pentru sătmărenii care traversează acum o perioadă dificilă. Ne-am orientat să facem acțiuni concrete, care să nu se suprapună și care să fie de real ajutor persoanelor aflate în dificultate. Mulțumim voluntarilor și ONG-urilor partenere care de mai bine de o lună se implică în aceste acțiuni! Orice ONG este binevenit să ni se alăture, astfel încât să putem ajuta cât mai multe persoane", a declarat primarul Kereskényi Gábor.
Mulțumim ONG-urilor partenere: Asociația Organizația Caritas a Diecezei Satu Mare, Fundația Hans Lindner Satu Mare, Societatea Națională de Cruce Roșie, filiala Satu Mare, Asociația ,,Serviciul de Ajutor Maltez în Româniaˮ, Asociația ,,O masă caldă" Satu Mare, Asociația ,, Sf. Acoperământ al Maicii Domnului", Asociația Prietenia Sătmăreană, companiilor și tuturor partnerilor noștri.
NUMĂR UNIC DE AJUTOR
Vă reamintim că Primăria a pus la dispoziția cetățenilor numărul unic de ajutor: 0748.109.853. Puteți apela cu încredere la specialiștii D.A.S, pe acest număr dacă aveți nevoie de ajutor (alimente, medicamente,plata utilități) sau dacă cunoașteți pe cineva care are nevoie de ajutor! Pe lângă dispeceratul telefonic, aveți la dispoziție formularul de ajutor pe adresa: bit.ly/ajutorsm
Vă rugăm respectați toate deciziile luate pentru combaterea răspândirii COVID-19 și luați toate măsurile necesare pentru protejarea dumneavoastră și a celorlați. Fiți responsabili! Împreună vom trece cu bine peste această perioadă!
Biroul de presă al Primăriei Municipiului Satu Mare