ALĂTURI DE PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI!
ALĂTURI DE PERSOANELE CU DIZABILITĂȚI!
Primăria Municipiului Satu Mare, Direcția de Asistență Socială Satu Mare și Fundația Motivation România au marcat la Centrul Multifuncțional Social de pe str. Uzinei, Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități. 

Evenimentul a fost organizat sub forma unei întâlniri la care au fost invitate persoane cu diverse dizablități, asistenții personali, reprezentanți ai ONG-urilor și instituțiilor care desfășoară diverse activități cu aceste persoane. 

Cu această ocazie, în parteneriat cu Fundația Motivation România, a fost deschisă expoziția itinerantă de fotografii ce ilustrează stilul de viață independent al unora dintre persoanele cu dizabilități, pentru a-i inspira și pe alți utilizatori de scaune rulante să iasă din izolare.  Expoziția de fotografie reflectă problematica persoanelor în societate, dar și faptul că acestea pot derula activități curente în comunitățile din care fac parte.

,,De Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități, ce se marchează an de an în data de 3 decembrie sărbătorim curajul, determinarea, puterea și ambiția tuturor oamenilor speciali, dar și dragostea și sprijinul pe care noi le-o putem oferi acestora. Marcarea acestei zile trebuie văzută ca un îndemn adresat fiecăruia dintre noi de a trata cu demnitate persoanele cu dizabilități, de a renunța la prejudecăți și la atitudini discriminatorii. Persoanele cu dizabilități sunt vecinii noştri, prietenii noştri, colegii noştri, membrii familiilor noastre, oameni ca şi noi care ar trebui respectaţi şi sprijiniţi. Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Asistență Socială vor rămâne alături de dumneavoastră prin acțiuni concrete care să ne aducă împreună. Nu sunteți singuri!”, a subliniat viceprimarul Adelin Cristian Ghiarfaș în cadrul evenimentului, în numele conducerii Primăriei Municipiului Satu Mare. 

La nivelul municipiului Satu Mare se află 360 de asistenți personali și 1.179 beneficiari de indemnizații pentru persoanele cu dizabilități, persoane care au nevoie de sprijinul comunității, al ONG-urilor și al instituțiilor pentru a ieși din izolare. Astfel, în cadrul întâlnirii , cei prezenți au avut ocazia să spună care sunt nevoile lor, serviciile sociale de care ar avea nevoie și cum poate veni comunitatea în sprijinul lor. 

,, Această întâlnire a fost o premieră. Este prima dată când marcăm această zi la modul acesta. Ne-am dorit să fie o întâlnire între prieteni, unde fiecare să spună liber despre problemele cu care se confruntă și bineînțeles pe viitor vom avea în vedere toate aspectele discutate, pentru ca în colaborare cu ONG-urile să venim în sprijinul vostru”, a declarat directorul Direcției de Asistență Socială, Adrian Balaj. 

,, Avem în vedere dezvoltarea unor parteneriate și colaborări la CSM Olimpia Satu Mare pentru a veni și în sprijinul persoanelor cu dizabilități care doresc să facă sport. Sportul este sănătate fizică și mentală și unește oamenii și comunitatea”, a declarat directorul CSM Olimpia Satu Mare, Mureșan Istvan, prezent și el la întâlnire. 

Adrian Naghi, reprezentant al Fundației Motivation România, echipa regională Satu Mare, a subliniat și el importanța acțiunilor de incluziune a persoanelor cu dizabilități, precum și exemplul dat de unele persoane din țară și din județ care au reușit să se implice în diverse activități sportive, care le-au ajutat mult să iasă din izolare și să se integreze în comunitate. 

Grupurile sau persoanele care doresc să viziteze expoziția sunt rugate să transmită un e-mail la adresa [email protected]