PRODUSE ALIMENTARE ȘI DE IGIENĂ PENTRU PERSOANELE DEFAVORIZATE
PRODUSE ALIMENTARE ȘI DE IGIENĂ PENTRU PERSOANELE DEFAVORIZATE
Beneficiarii vor fi informați din timp, inclusiv prin poștă, cu privire la perioada și programul de distribuire, astfel încât să poată ridica atât produsele de igienă cât și cele alimentare în aceeași zi. 

Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Asistență Socială aduc la cunoștința persoanelor beneficiare de ajutor social și a celor care beneficiază de alocație pentru susținerea familiei că urmează să fie distribuită o nouă tranșă de produse de igienă și produse alimentare, ajutoare oferite în cadrul Programului Operațional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. 


Distribuirea ajutoarelor de igienă și a celor alimentare de la Uniunea Europeană este preconizată pentru luna septembrie având în vedere că până în prezent au ajuns în depozitul din Satu Mare cutiile cu ajutoare de igienă, urmând ca la finalul lunii august să ajungă și cutiile cu ajutoare alimentare.
Beneficiarii vor fi informați din timp, inclusiv prin poștă, cu privire la perioada și programul de distribuire, astfel încât să poată ridica atât produsele de igienă cât și cele alimentare în aceeași zi. 


În evidențele Direcției de Asistență Socială se află 73 de beneficiari de ajutor social și 94 de familii care beneficiază de de alocație pentru susținerea familiei. Conform legii, fiecare membru din familie are dreptul la câte o cutie de ajutoare de igienă și la o cutie cu alimente. 
Pentru persoanele singure, nedeplasabile, va fi asigurat transportul la domiciliu, pe baza programării telefonice prealabile, la numărul 0261.714.195