RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI SATU MARE PENTRU ANUL 2023
RAPORTUL PRIMARULUI MUNICIPIULUI SATU MARE PENTRU ANUL 2023
Anul 2023 a fost anul în care proiecte de mare anvergură au ajuns în fază de execuție și finalizare, iar dezvoltarea este vizibilă în fiecare domeniu.

Împreună cu echipa Primăriei Municipiului Satu Mare, vă mulțumim că și în anul 2023, prin plata taxelor și impozitelor locale ați contribuit la dezvoltarea orașului nostru. Vă mulțumim pentru implicarea activă în problemele orașului, în proiectele și evenimentele ce le organizăm, pentru că doar împreună, uniți, putem face față provocărilor și construi un viitor mai bun aici, în Satu Mare, orașul care ne unește.


Anul 2023 nu a fost un an ușor, dar a fost un an în care ne-am concentrat pe finalizarea investiţiilor începute şi pe implementarea noilor proiecte finanţate cu precădere din fonduri nerambursabile. Am accelerat ritmul de dezvoltare a municipiului și, în ciuda tuturor provocărilor, am lucrat la proiecte care schimbă semnificativ în bine fața orașului nostru.  
Ne dorim ca și în anul 2024, Satu Mare să fie în continuare un oraş în care se fac investiţiile publice necesare.

Orașul nostru se află pe un drum bun, al creșterii și al refacerii, al modernizării și reafirmării mândriei și valorilor autentice ale comunității. Vom continua să lucrăm împreună pentru ceea ce contează cu adevărat și pentru vremurile ce ne așteaptă, este important să facem lucruri bune pentru sătmăreni!

 

1. AM CONTINUAT PROIECTELE MARI DE INFRASTRUCTURĂ

 

Investițiile mari vor conecta comunitățile și vor facilita accesul la centrul istoric al orașului. Cetățenii vor beneficia de alternative de transport durabile și sănătoase, contribuind la o viață mai activă și mai ecologică în oraș.
Lucrările la Podul peste râul Someș- amplasament str. Ștrandului au avansat – 90% stadiu de realizare a investiției. Construcția podului este cea mai importantă investiție derulată de municipiul Satu Mare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, termen de finalizare în luna septembrie a acestui an.
Centura municipiului Satu Mare, cu o lungime de aproape 20 de kilometri, a fost deschisă integral circulației. Varianta de ocolire Satu Mare este o investiţie finanţată din fonduri europene prin POIM – Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014–2020.
2. 48 DE PROIECTE ÎN PORTOFOLIUL DE PROIECTE DIN FONDURI EUROPENE
Am avansat mult cu proiectele europene, cele mai multe am reușit să le finalizăm, iar cele care au mai rămas, sunt aproape de finalizare. Avem proiecte europene finanțate prin POR, programe transfrontaliere și POIM, POCA, ROUA,  RO MEDIU, AFM, PNRR.
Am continuat pe tot parcursul anului trecut lucrările de reabilitare a Centrului Vechi. Piața Libertății va deveni un centru cu alei pietonale, spații verzi, zone de terase și de relaxare. Vom crea o infrastructură velo și pietonală, revitalizând zona prin extinderea spațiilor verzi, fântânile arteziene modernizate, trotuare și alei refăcute. Proiectul are o valoare 23.000.000 lei și este finanțat din fonduri europene.
În 2023, structura metalică de 400 de tone a pasarelei pietonale a fost montată cu succes pe poziții. Pasarela pietonală este parte a proiectului privind reabilitarea Centrului Nou al municipiului Satu Mare, finanțat din fonduri europene.  Valoarea totală a proiectului: 33.363.982.92 lei. 
Am finalizat reabilitarea Sălii Studio a Teatrului de Nord printr-un proiect transfrontalier România-Ucraina, în valoare de 1.000.000 euro. Avem astăzi cel mai frumos teatru din nord-vestul României.
Printr-un proiect în valoare de peste 4,2 milioane lei, clădirea Grădiniței cu Program Prelungit nr. 7 Satu Mare a fost reabilitată, infrastructura educațională modernizată, curtea amenajată cu loc de joacă, foișor, iar unitatea dotată. În 2023 s-au alocat 47.2 milioane lei pentru buna funcționare a învățământului sătmărean.


3. AM INVESTIT ÎN INFRASTRUCTURA RUTIERĂ, PARCĂRI ȘI SPAȚII VERZI


Anul trecut, am continuat să investim în infrastructura rutieră. Am intervenit pentru reabilitarea carosabilului și a trotuarelor pe următoarele străzi: Botizului, Ioan Slavici, Zorilor, Gavril Lazăr de Purcăreți (între Bujorului și Diana), Andrei Mureșanu, Maramureș, 24 Ianuarie, C.S. Anderco, Uzinei (între Independenței și Calea Ferată), Nucului, Vasile Lupu, Mihnea Vodă, Someșului, Nectarului.
Am reabilitat trotuarele pe următoarele străzi: Tiberiu Brediceanu, Magnoliei (parțial). Am reabilitat carosabilul pe următoarele străzi: Bulevardul Muncii, str. Câmpului. 
Am lărgit Bulevardul Lucian Blaga între strada Dorobanților și strada Căprioarei, am modernizat străzi de pământ în municipiu – strada Depozitelor – partial, am prelungit strada Sălciilor, Diana, am modernizat strada Kaffka Margit - tronson 2. Tot în 2023, am modernizat următoarele străzi în municipiul Satu Mare Lot 1:  strada Acs Alajos tronson 2, Alexandru Odobescu, Crăieselor, Dara, Dana, Fluturilor, Haiducilor, Iris, Mahatma Gandhi, Maria, Matei Basarab, Petre Ispirescu, Poienilor, Poligonului, Regele Ferdinand, Tiberiu Brediceanu) obiectiv în curs de execuție finanțat prin programul Anghel Saligny, termen de finalizare în anul 2025. În curs de execuție și cu termen de finalizare în acest an este modernizarea străzii Grădinarilor, obiectiv finanțat prin programul Anghel Saligny.
Au fost contractate și se află în stadiul de proiectare faza SF următoarele obiective: Modernizare străzi Lot 2 (Acs Alajos tronson 1, Alba Iulia, Eugen Ionesco, Karoli Gaspar, Krudy Gyula, Toamnei); Modernizare strada Kaffka Margit, tronson 1 și strada Krudy Gyula, Tronson 2; Modernizare strada Stupilor; Reabilitare conductă de aducțiune apă; Reabilitare colector de canalizare; Reabilitarea clădirii Hotel Sport, situată pe strada Mileniului nr. 25.
În 2023 s-a semnat contractul de realizare a proiectului tehnic și execuție a lucrărilor la Parcarea Supraetajată pe strada M. Kogălniceanu, în momentul de față fiind în faza de proiectare, în cursul anului 2024-2025 fiind execute lucrările. În ianuarie 2024 s-a semnat contractul de realizare a proiectului tehnic și execuție a lucrărilor pentru Parcare etajată pe strada Decebal, care în momentul de față se află în faza de proiectare, iar în cursul anului 2024 și 2025 se vor executa lucrările.

Ne dorim ca sătmărenii să se bucure de spații verzi care nu doar că dau culoare orașului, ci și contribuie la un mediu plăcut și atrăgător pentru toți locuitorii. În ultimii patru ani am plantat 3872 de arbori, 11328 plante perene, 4206 arbuști, 14903 bulbi de flori, am amenajat și gazonat o suprafață de 93824 mp și am plantat 3135 metri liniari de gard viu. Vom continua să îmbunătățim calitatea aerului prin spații verzi pentru că le considerăm esențiale pentru un mediu sustenabil.


4. AM EXTINS ȘI MODERNIZAT SISTEMUL DE ILUMINAT PUBLIC


În 2023 am extins iluminatul public în parcările din cartierele Micro 17, Carpați 1 și Carpați 2, obiectiv finalizat cu 20 de locații de curți interioare ale cvartalurilor de blocuri. Am extins iluminatul public pe strada Fluturilor. 
Am obținut fonduri nerambursabile în valoare de aproape 14 milioane lei pentru modernizarea iluminatului public din municipiu. Proiectele sunt finanțate prin AFM și vizează creșterea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public a Municipiului Satu Mare, zona Nord-Est și creșterea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura sistemului de iluminat public a municipiului Satu Mare, zona de sud. După implementarea acestora, 99% din iluminatul public din municipiul Satu Mare va fi cu becuri LED. 

În 2023 au fost contractate și se află în stadiul de proiectare faza SF următoarele obiective: Extinderea iluminatului public în cvartalul b-dul Lucian Blaga - Al. Russo - Fântânele – Ambudului; Extinderea iluminatului public pe strada Sighișoara nr. 35C; Extinderea iluminatului public pe strada Tiberiu Brediceanu; Extinderea iluminatului public pe strada Ulmului.


5. AM INVESTIT ÎN EDUCAȚIA COPIILOR NOȘTRI

 

În 2023 s-au alocat 47.2 milioane lei pentru buna funcționare a învățământului sătmărean.
Au fost amenajate spații pentru grupe de creșă la Grădinița cu Program Prelungit nr. 13, dotate cu mobilier și materiale didactice. Au fost schimbate centralele termice la mai multe unități de învățământ, montate panouri solare la Grădinița cu Program Prelungit nr. 6, Grădinița cu Program Prelungit ”Draga Mea” și Sala de sport Ecaterina Both. 
A fost reabilitată sala de sport a Școlii Gimnaziale Mircea Eliade și amenajat un laborator multimedia, s-a reabilitat sala de sport a Liceului Tehnologic Elisa Zamfirescu.
Anul trecut au început lucrările de extindere la Școala Gimnazială Constantin Brâncoveanu și s-au pregătit documentele în vederea începerii lucrărilor de extindere a clădirii Școlii Gimnaziale Grigore Moisil.
Tot în 2023 s-a semnat contractul pentru construcția unei noi creșe pe str. Iuliu Coroianu, cu o capacitate de 110 locuri. Investiția este finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Programul național de construcție de creșe.

6. ORAȘUL ARE GRIJĂ DE TINE: AM SUSȚINUT SECTORUL SOCIAL ȘI MEDICAL


În 2023 am dotat Secția de Urologie din cadrul Spitalului Județean Satu Mare cu o nouă aparatură de endoscopie urologică, instrumente de ultimă generație, în valoare de peste 460.000 lei. 

Un nou proiect câștigat: 6,5 milioane de euro vor fi investiți în creșterea calității vieții familiilor dezavantajate din municipiul Satu Mare, reabilitarea locuințelor sociale și sprijin pentru vârstnicii comunității noastre. Proiectul a fost depus prin intermediul GAL Satu Mare pentru Dezvoltare Socială.

În, 2023 Direcția de Asistență Socială Satu Mare în parteneriat cu Asociația Stea au derulat proiectul ”ÎMPREUNĂ – mobilizare locală pentru educație și sănătate în Sătmărel”, în valoare de aproape 50 de mii de euro prin care s-au îmbunătățit condițiile de educație și sănătate pentru 120 de persoane din cartierul urban dezavantajat Sătmărel al municipiului Satu Mare.

7. ORAȘUL TINERILOR


În 2023, am acordat o atenție deosebită dialogului cu tinerii, implicându-i în diverse activități. Am format o rețea de 100 de voluntari, din rândul elevilor sătmăreni. 

Suntem mândri de toți tinerii care prin faptele lor devin un exemplu de urmat pentru cei din jur. Orașul are nevoie de astfel de oameni, iar noi suntem datori să le oferim toate condițiile pentru ca ei să primească educația și sprijinul de care au nevoie pentru a rămâne acasă, în Satu Mare.

În 2023 s-a conturat și primul proiect de bugetare participativă în cadrul programului Com'on Satu Mare: 18 proiecte ale tinerilor sătmăreni au câștigat finanțare în valoare de 3000 de lei fiecare în urma celor 4500 de voturi exprimate.

 

8. SPORT DE PERFORMANȚĂ ȘI SPORT DE MASĂ

 

În 2023, CSM Olimpia a dat cei mai buni sportivi ai județului, atât la probele olimpice, cât și la cele neolimpice, campioni naționali la scrimă, judo, karate, șah.

Peste 400 de copii sătmăreni sunt înscriși la secțiile Clubului CSM Olimpia, acest aspect reprezentând o investiție în viitor.

 

9. CULTURĂ ȘI PORTOFOLIU DE EVENIMENTE

 

În 2023 am continuat să dăm culoare orașului. Am continuat să ne bucurăm împreună de evenimente speciale ale comunității sătmărene, devenite deja tradiționale și dragi tuturor categoriilor de vârstă: Ziua Oraşului, Târgul de Paști și de Crăciun, cel de Mărțișor, Festivalul Internaţional Multicultural de Teatru, Samfest Jazz, Festivalul Internațional de Film TIFF, precum și alte evenimente de amploare mai mică, dar care au atras aprecierea multor sătmăreni. Cu prilejul târgurilor, am promovat munca și produsele producătorilor sătmăreni, încurajând astfel economia locală. 

Prin intermediul Centrului Cultural „G.M. Zamfirescu” și al Teatrului de Nord, am reușit să îmbogățim viața culturală și să promovăm talentele sătmărenilor care ne fac cinste la multe concursuri și festivaluri, chiar și de talie internațională. 

Pentru a oferi publicului sătmărean o paletă diversificată de evenimente, dar și pentru a determina ONG-urile să contribuie la desfășurarea actului cultural, am finanțat mai multe proiecte culturale, de tineret și sport, prin acordarea de finanțări nerambursabile, în valoare de 650 mii lei.

 

10. AM STABILIT LISTA DE PRIORITĂȚI PENTRU ANUL 2024

 

În 2024 începe execuția la obiectivul de investiție ,,Construire Creșă și dotare pe b-dul Lalelei nr. 2, în municipiul Satu Mare’’.
Finalizăm extinderea  retelei  de alimentare cu apă și canalizare menajeră zona Bercu roșu, obiectiv în curs de execuție finanțat prin programul Anghel Saligny.

În februarie 2024 se semnează contractual de realizare PT și execuție a proiectului ,,Reabilitare fațadă și acoperiș a clădirii situate pe strada Horea nr. 6’’

 

Anul acesta depunem proiecte pentru:


- Reducerea traficului auto prin construirea de pasaje supraterane pentru pietoni şi biciclişti în intersecţiile Burdea şi Crinul

- Amenajarea şi construirea de piste de biciclete în municipiu

- Realizare de sisteme de închiriere de biciclete pe teritoriul municipiului

- Mobilitate urbană durabilă în municipiul Satu Mare

- Extinderea sistemului de management al traficului pentru transportul public, modernizarea staţiilor de autobuz precum şi dezvoltarea unui sistem de management al traficului pentru transportul rutier

- Construirea unei pasarele pietonale si velo peste râul Someş, cartierul funcţionarilor-Micro 16

- Amplasarea de elemente pentru îmbunătățirea siguranței rutiere pentru categoriile vulnerabile la trafic, facilități pentru persoane cu mobilitate redusă, pentru nevăzători sau hipoacuzici, instalare panouri de informare, a indicatoarelor de orientare

- Regenerarea zonelor urbane din cartiere

- Reabilitare parc Vasile Lucaciu

- Amenajarea spaţiilor verzi Malurile Someşului
 
 

Documente