S-a dat startul pentru demararea programului Capitala Tineretului din România! Ediția a șasea dorește să ofere acest titlu unui oraș care va propune cele mai atractive și eficiente metode de sprijinire a obiectivelor tinerilor. Acest program a fost creat la nivel naţional și funcţionează pe principii similare cu cele ale Capitalei Europene a Tineretului (European Youth Capital), oferind oportunități organizaţiilor de şi pentru tineret de a promova temele importante pentru categoria socială pe care o reprezintă. În același timp, autorităţile locale sunt sprijinite în a identifica problemele existente şi a atrage investiţii publice şi private pentru rezolvarea acestora şi dezvoltarea ecosistemelor de sprijin.
Anul acesta, Satu Mare va concura cu alte cinci orașe: Craiova, Târgu-Jiu, Târgu Neamţ, Târgu Secuiesc şi Vaslui, promovând conceptul de conectare și reconectare prin crearea unei rețele pentru tinerii sătmăreni de pretutindeni. În acest mod, se dorește creșterea gradului de implicare a tinerilor în procesul de dezvoltare al întregii comunități, punând accent pe educație, voluntariat, cultură, și democrație. Impactul pe care îl va avea acest concept se întinde pe o lungă durată de timp și contribuie la o evoluție accelerată a proiectelor și programelor pentru tineret din Satu Mare, stabilind relații importante atât cu entitățile publice, cât și cu cele private. La capitolul evenimente, sunt propuse mai multe idei, printre care amintim Youth Garden și Open Youth Parliament, iar drept infrastructură locală pentru sprijinirea proiectelor de tineret se va contura un spațiu de resurse pentru tineri, dotat cu toate echipamentele necesare.
Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G. M. Zamfirescu se află într-o continuă colaborare privind organizarea de evenimente pentru tineri, demarând sezonul estival din acest an cu festivaluri muzicale și de cultură urbană atât în mediul online, cât și în locații cheie ale orașului nostru. Printre acestea se numără Săptămâna Copiilor și Tinerilor, Vara Sătmăreană, cu acorduri de blues, funk și rock, și Young City Weekend, un eveniment al muzicii electronice. Urmează și alte programe atractive pentru tineretul sătmărean, care promovează distracția și participarea activă alături de comunitate.
Mecanismul de desemnare a Capitalei Tinerilor este împărțit în două etape, în frunte cu un juriu independent, format din reprezentanți ai sectorului neguvernamental, ai sectorului public și ai mediului privat. Criteriile de evaluare sunt numeroase, referindu-se la motivația candidaturii, situația curentă a orașului și coerența conceptului propus, dar înglobează și cerințe legate de grija față de impactul asupra mediului, prin program și prin activitatea generală a entităților implicate. După ce s-au luat în considerare toate aceste aspecte, va fi ales un număr de minimum 2, maximum 3 orașe pentru a dezvolta o candidatură extinsă în a doua rundă a competiției. Finaliștii competiției vor fi anunțați în data de 30 august 2021, iar pe 9 octombrie va fi desemnată Capitala Tineretului din România, ediția 2023, în cadrul Galei Tineretului din România.