Se modernizează Uzina de apă Mărtinești
Se modernizează Uzina de apă Mărtinești
Astăzi, la sediul Apaserv, a fost semnat contractul de execuție a lucrărilor.

Clădirea principală a Uzinei de apă Mărtinești va fi reabilitată în cadrul unei investiții de 4.999.530,44 lei + TVA. Stația deservește 57,35% din populația județului, asigurând furnizarea apei potabile către zeci de mii de consumatori. Lucrările vor fi executate de societatea Mamut Invest SRL, iar contractul de execuție a fost semnat astăzi, 2 iulie, la sediul Apaserv Satu Mare S.A.
Directorul general, Leitner János, a precizat că obiectivul principal al proiectului de modernizare este creșterea eficienței energetice a stației și extinderea posibilităților de utilizare a surselor alternative de energie. În acest sens, structura acoperișului va fi reconfigurată astfel încât să permită valorificarea la maximum a soluțiilor bazate pe energie regenerabilă.


Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, a subliniat că dezvoltarea continuă a infrastructurii de alimentare cu apă și de canalizare reprezintă una dintre prioritățile administrației locale: ,,Continuăm dezvoltarea infrastructurii de alimentare cu apă și de canalizare pentru servicii publice mai eficiente și creșterea calității vieții sătmărenilor. Astăzi, la sediul Apaserv, s-a semnat contractul pentru reabilitarea Uzinei de apă, o investiție de peste 6 milioane lei. Executantul lucrărilor este Mamut Invest SRL, iar prin această investiție crește eficiența energetică a stației și se extind posibilitățile de utilizare a surselor alternative de energie’’. 

Modernizarea permanentă a infrastructurii de apă este esențială pentru funcționarea sigură și eficientă a unui oraș. Prin astfel de proiecte, operatorul regional și autoritățile locale consolidează un serviciu public indispensabil, de care depind sănătatea populației, protecția mediului și dezvoltarea economică a întregii regiuni.