Forumul Democrat German (NDF) a organizat vineri, 22 noiembrie, la Casa Meșteșugarilor, ,,Seara Culturală Germană'', un eveniment dedicat promovării culturii germane și tradițiilor șvăbești.
Evenimentul, cu o tradiție de peste un deceniu, a inclus momente artistice variate, printre care cântece interpretate de Schwäbischer Männerchor, dansuri ale elevilor Liceului German ,,Johann Ettinger'' și ale grupului Gute Laune, precum și piese muzicale la acordeon.
De asemenea, publicul a urmărit un spectacol teatral prezentat de un grup al clubului de seniori din Moftinu Mare și recitaluri de poezie în limba germană susținute de elevi din Satu Mare.
Organizatorii au oferit o seară plină de culoare și emoție!