Trupa Harag György și Teatrul de Păpuși Brighella au prezentat trei spectacole în cadrul celei de-a 6-a ediții MAFESZT, festival organizat de Asociația Teatrelor Maghiare și găzduit, în acest an, de Teatrul Szigligeti din Oradea. Evenimentul a avut loc în perioada 17-21 ianuarie.
Spectacolul de teatru de păpuși „Șoricelul mincinos”, în regia lui Szabó Attila, a fost jucat luni, 20 ianuarie, pe scena Arkadia, având un mare succes la publicul orădean. Totodată, în cadrul festivalului, Trupa Harag György a jucat spectacolul „Schilodul din Inishmaan” de Martin McDonagh, și spectacolul-concert realizat după piesa „Richard al III-lea” de William Shakespeare. Ambele producții s-au bucurat de un mare succes atât în rândul publicului, cât și al colegilor de breaslă.
Spectacolele au fost urmate de mese rotunde moderate de istoricul de teatru Karsai György. În timpul discuțiilor, criticii și membrii trupei și-au împărtășit gândurile, discutând și interpretând, verbalizând întreaga experiență teatrală.
Pe lângă Trupa Harag György, la cea de-a 6-a ediție a festivalului au evoluat trupe ale Teatrului Maghiar de Stat Csiky Gergely din Timișoara, Teatrului Tomcsa Sándor din Odorheiu Secuiesc, Teatrului Csíki Játékszín din Miercurea Ciuc și Teatrului Szigligeti din Oradea.