Administrația Domeniului Public Satu Mare informează participanții la trafic despre faptul că străzile George Coșbuc, Ioan Slavici (tronsonul dintre strada Mileniului și Ștefan cel Mare), Mileniului (tronsonul dintre strada Ceahlăului și Ioan Slavici în zona fostului Hotel Sport), Ceahlăului, Nicolae Bălcescu, Ștefan cel Mare (tronsonul dintre Piața Eroii Revoluției și strada Marsilia, partea dreaptă, dinspre blocuri), Caișilor (tronsonul dintre strada Iuliu Maniu și Rândunelelor), Careiului (tronsonul de la Bulevardul Lalelei și strada Astronauților) și Bujorului (tronsonul dintre strada B.P. Hașdeu și Alexiu Berinde) au fost incluse în sistemul de parcare cu plată din Municipiul Satu Mare, zona B.
Cetățenii au posibilitatea de a achiziționa, atât de la casieriile ADP Satu Mare din incinta Centrului Comercial Someșul, etajul 4, respectiv Aleea Universului nr. 5-7, cât și din aplicația mobile ,,Parking Satu Mare’’, abonamente lunare, semestriale sau anuale care le conferă dreptul de a parca în zona B de aplicare a sistemului cu plată.
Cei care nu doresc achiziționarea unui abonament au posibilitatea de a utiliza sistemul de autotaxare prin SMS trimițând un mesaj cu codul ZB1 urmat de spațiu și numărul autovehicului la 7442 sau de a achiziționa tichete (fie la bucată, fie la set), care nu au termen de valabilitate și sunt tipărite pe perioade de ½ de oră, 1 oră sau 1 zi. Tichetele se pot procura de la casieriile ADP Satu Mare, precum și de la firmele colaboratoare din zonă:
• CHIOREAN COMPANY, strada Ioan Slavici nr. 1
• NORD LIBRIS, strada Mihai Viteazu nr. 23 și strada George Coșbuc nr. 1
• SC MARKENDO 2008 SRL, Bulevardul Vasile Lucaciu nr. 25
• BUMB MELINDA II, strada Mihai Viteazu nr. 32