Legitimația de transport se eliberează gratuit și este valabilă 1 an.
Documente necesare:
Adeverința de la școala frecventată care să ateste calitatea de elev, cu codul numeric personal, sau carnetul vizat la zi și completat cu codul numeric personal.
Elevii cu vârsta peste 14 ani trebuie să se prezinte obligatoriu și cu cartea de identitate.
Copiii cu vârsta până la 5 ani călătoresc GRATUIT cu autobuzele noastre.
Preșcolarii cu vârsta peste 5 ani beneficiază de ABONAMENTE GRATUITE pe autobuzele Transurban S.A.
Acestea SUNT ELIBERATE pe baza adeverinței de la unitatea de învățământ unde este înscris și a unei copii după certificatul de naștere al copilului.
ATENȚIE !!! În lipsa acestor documente, nu se va elibera abonamentul gratuit! Eliberarea cardului este gratuită. În cazul pierderii sau distrugerii, acesta este anulat.
Pentru eliberarea unui nou card se achită suma de 10 lei. Orice călător pe mijloacele de transport public urban din municipiul Satu Mare este obligat să dețină titlu de călătorie VALABIL și VALIDAT în autobuz la fiecare călătorie.
Persoanele care circulă fără titlu de călătorie VALABIL și VALIDAT vor fi sancționate de către Corpul de control al Transurban S.A. Satu Mare prin plata biletului la suprataxă, în valoare de 25 de lei, sau cu amendă contravențională.
Reînnoirea abonamentelor expirate se face la chioșcurile sau sediul Transurban S.A. DOAR pe baza adeverinței de la instituția de învățământ frecventată care să ateste calitatea de elev cu codul numeric personal și/sau carnetul de elev vizat pentru anul în curs, precum și a cărții de identitate în cazul elevilor cu vârsta peste 14 ani.