,,Weekendul de carte’’ aduce lectura în centrul atenției la Satu Mare
,,Weekendul de carte’’ aduce lectura în centrul atenției la Satu Mare
În perioada 15-17 octombrie 2026, de joi până sâmbătă, Casa Meșteșugarilor devine locul de întâlnire al cititorilor, scriitorilor, editurilor și iubitorilor de carte.

După evenimentul ,,Alege un sport’’, care îi încurajează pe copii și pe tineri să se ridice din fața televizorului și a calculatorului pentru a descoperi bucuria mișcării, următorul eveniment ce-l pregătim, ,,Weekendul de carte’’, continuă având aceeași misiune, de data aceasta o invitație la lectură. În perioada 15-17 octombrie 2026, de joi până sâmbătă, Casa Meșteșugarilor devine locul de întâlnire al cititorilor, scriitorilor, editurilor și iubitorilor de carte.


Sub mesajul „Lectura e inspirație!”, evenimentul își propune să readucă lectura în viața de zi cu zi a tinerilor și a adulților și să arate că o carte bună poate fi o experiență captivantă.
Timp de trei zile, publicul va putea participa la lansări de carte, întâlniri cu autori, conversații despre literatură, istorie și societate, precum și la ateliere dedicate cărții. Vizitatorii vor găsi și o selecție bogată de volume pentru toate vârstele și preferințele.


Autori cunoscuți și teme diverse


Unul dintre momentele importante va fi prezentarea volumului „Mirajul gazonului”, dedicat vieții și carierei lui Mircea Lucescu, una dintre personalitățile emblematice ale fotbalului românesc și european. Cartea va fi prezentată de Liviu Apetroaie și Ioan Răducan.
Publicul sătmărean îi va putea întâlni și pe Stelian Tănase, scriitor, istoric și publicist, Elena Vijulie Tănase, jurnalistă și autoare, istoricul și scriitorul Ovidiu Pecican, precum și pe Olivia Mândruțiu Rusu, membră a Uniunii Scriitorilor din România. Întâlniri cu autori publicați la Editura JUNIMEA/ semnale editoriale, dialog cultural: Ioan Pintea, Mircea Măluț, George Vigdor, Gheorghe Vidican, Codruța Vancea, Simona Șerban, Alexandru Zotta.


Programul va cuprinde prezentarea ediției anastatice „Ion Creangă – Scrieri integrale”, coordonată de Constantin Parascan, prezentat de Liviu Apetroaie și Ioan Răducan, precum și un moment dedicat autorilor publicați de Editura Junimea.
Din programul în limba maghiară vor face parte Nyáry Krisztián, Tompa Andrea, Radnai Dániel, Bartha Katalin Ágnes și Kovács Réka. Autorii și cărțile din Satu Mare vor avea un stand special și un moment propriu în program.


Cărți, edituri și workshopuri


La Casa Meșteșugarilor vor fi prezente Librăria Cărturești și editurile Junimea, Cuantic și Corint, alături de Erdélyi Múzeum-Egyesület – EME Kiadó și spațiul literar Lokál. Standurile vor oferi o gamă bogată de cărți în limbile română și maghiară, cărți pentru copii, tineri și adulți.
Evenimentul va include și activități practice: un atelier de pictură pe muchia cărților, în cadrul căruia participanții vor putea personaliza volume - atelier susținut de Koháriné Kabai Zsófia, precum și demonstrații de restaurare a cărților, susținute de Paul Gabriela. Publicul va descoperi astfel tehnicile prin care cărțile vechi și deteriorate pot fi conservate și readuse la viață.
Prin întâlnirile cu autorii, oferta editorială și activitățile creative, ,,Weekendul de carte’’ își propune să apropie lectura de întreaga comunitate.


Programul detaliat al evenimentului va fi publicat în curând.


Organizatori: Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural G.M. Zamfirescu
Partener: Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare