Primăria Municipiului Satu Mare are plăcerea de a prezenta un desfășurător al evenimentelor dedicate Zilei Culturii Naționale, în organziarea cărora s-au implicat mai multe instituții de cultură și educație din municipiul Satu Mare. Dintre acestea enumerăm următoarele:
1. PROIECȚII PE CLĂDIREA COLEGIULUI MIHAI EMINESCU
Vineri, 15 ianuarie, la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu”, Primăria Municipiului Satu Mare și Centrul Cultural ,,G.M. Zamfirescu” organizează o proiecție specială pe clădirea colegiului, realizată cu ajutorul a șase proiectoare. În timpul proiecției, trei elevi de la Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” vor recita versuri din opera lui Mihai Eminescu, sincronizate cu imaginile tematice, proiectate pe clădire.
Proiecția este înregistrată în cursul zilei de joi, fiind ulterior transmisă pe pagina de facebook în data de vineri, ora 18.00, trimisă către redacțiile de presă, fiind preluată de publicațiile media, locale și naționale. În cursul zilei de vineri, între orele 17-20 se vor vedea proiecțiile tematice pe clădirea Colegiului Național.
2. MARATON DE POEZIE LA TEATRU
Trupa Mihai Raicu a Teatrului de Nord marchează Ziua Culturii Naționale printr-un maraton de poezie, onorând cu această ocazie poeţi contemporani şi nu numai, invitând sătmăreni să se se bucure de frumuseţea genului liric. Spectacolul are loc vineri, 15 ianuarie, de la ora 17.00, în Sala Mare a Teatrului de Nord. Intrarea este gratuită, evenimentul fiind un cadou pentru publicul sătmărean.
3. CONCURS DE CREAȚIE DEDICAT POETULUI NAȚIONAL
Colegiul Național ,,Mihai Eminescu” a organizat în săptămână 11-15 ianuarie, un concurs de creație dedicat elevilor care au fost provocați să creeze clișee, videoclipuri, să compună poezie și proză, prin care să fie pusă în evidență creația poetului Mihai Eminescu.
4. EXPOZIȚIE ARTISTICĂ ȘI BROȘURĂ CULTURALĂ
Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare cu sprijinul Consiliului Județean Satu Mare, în colaborare cu Cenaclul Cronograf, Colegiul Național ,,Mihai Eminescu’’ Satu Mare și în parteneriat cu Muzeul Județean Satu Mare, organizează vineri, 15 ianuarie, o serie de activități culturale cu prilejul Zilei Culturii Naționale.
De la ora 11:30 au loc depuneri de jerbe la bustul poetului național din fața Colegiului Național „Mihai Eminescu”, și la Monumentul Limbii Române, cu momente artistice, după care la ora 12:00, la secția de Artă a Muzeului Județean Satu Mare a fost organizat vernisajul expoziției artiștilor Vasile Mic și Vasile Cioră.
Cu acest prilej Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Satu Mare a publicat o broșură „Eminescu, semne în timp”, în cadrul proiectului județean „IDENTITATE NAȚIONALĂ ÎN CREAȚIA EMINEASCIANĂ” (2021).
5. EXPOZIȚII TEMATICE DE CARTE
Biblioteca Județeană Satu Mare marchează împlinirea a 171 de ani de la nașterea poetului național Mihai Eminescu și Ziua Culturii Naționale print-o serie de expoziții tematice și omagiale de carte, organizate în fiecare secțe și filială în parte.
Organizarea acestor expoziții și vitrine de carte vizează conștientizarea de către membrii comunității sătmărene a rolului pe care îl are cultura în viața fiecărui individ, încurajarea unei documentări aprofundate în legătură cu însemnătatea culturii în cadrul unei națiuni și conștientizarea aportului adus de către opera lui Mihai Eminescu la dezvoltarea culturii române.
În acest context, Primăria Municipiului Satu Mare transmite mesajul domnului Bogdan Gheorghiu, Ministrul Culturii:
,, Anul trecut a fost un an cu multe provocări în domeniul cultural. Imposibilitatea de a desfăşura evenimente, de a socializa așa cum eram obișnuiți sau de a vizita locuri și obiective culturale ne-a afectat în mod semnificativ și ne-a reamintit cât de importantă este cultura în viața noastră.De-a lungul istoriei, crizele majore au condus la forme noi de creativitate, atât de importante pentru progresul omenirii. Această criză sanitară reprezintă un alt moment de cotitură în care manifestările culturale vor trece la un alt nivel, datorită tehnologiei, cu viziuni și modalități noi de a gândi accesul la cultură. Aprindem și anul acesta „Flacăra Culturii”, celebrând Ziua Culturii Naționale 2021 și 171 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu!"