Miercuri, 22 mai, primarul municipiului, Kereskényi Gábor, și reprezentanții serviciilor de specialitate din cadrul Primăriei Satu Mare s-au întâlnit cu şefii structurilor din MAI – Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, Poliția Municipiului, Poliția Locală, ISU ,,Someș’’, Inspectoratul de Jandarmi Județean, precum și cu reprezentanții Serviciului de Ambulanță, Direcţiei de Sănătate Publică, Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, Comisariatului Județean al Gărzii de Mediu, cu operatorul de salubritate, pentru a stabilii ultimele detalii organizatorice.
Ne dorim ca sătmărenii să aibă un final de săptămână cât mai plăcut, participând la evenimentele cuprinse în cea mai mare sărbătoare a comunității noastre - Zilele Orașului Satu Mare.
Pentru buna desfășurare a Zilelor Orașului Satu Mare, eveniment care are loc la finele săptămânii, în 24-26 mai, se anunță restricții de circulație începând de joi, 23 mai, ora 20.00, și până luni, 27 mai, ora 05.00, pe Bulevardul Transilvania, conform hărții atașate.