Ambasadorul Germaniei în România, în vizită la Satu Mare
Ambasadorul Germaniei în România, în vizită la Satu Mare
Germania este cel mai important partener economic al județului Satu Mare.

Primarul municipiului, Kereskényi Gábor s-a întâlnit luni, 19 aprilie, cu Excelența Sa Cord Meier-Klodt, ambasadorul Germaniei în România. În contextul în care Germania este cel mai important partener economic al nostru, iar companiile germane sunt cei mai mari investitori străini din județ, cea mai mare parte a discuției s-a axat pe probleme de creștere în continuare a dezvoltării economice.

 

,,Atragerea de investitori în Satu Mare va rămâne o direcție importantă și în anii următori, iar companiile germane au un potențial mare de a genera astfel de investiții. Am discutat aspecte care țin de dezvoltarea municipiului Satu Mare, despre conectarea orașului la sistemul european de autostrăzi și despre introducerea zborurilor de pe Aeroportul Satu Mare pe relația Germania", a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor. 

Germania este cel mai important partener comercial al României şi cel de-al doilea investitor ca importanţă. Peste 7.500 de întreprinderi mici şi mijlocii s-au stabilit în România şi oferă un loc de muncă pentru  aproximativ un sfert de milion de oameni în ţară. Multe dintre aceste firme se angajează pe termen lung în România şi contribuie la dezvoltarea sistemului profesional dual.