Ajută-ne să combatem din timp răspândirea buruienii ambrozia!
Ajută-ne să combatem din timp răspândirea buruienii ambrozia!
Buruiana ambrozia trebuie distrusă în perioada cuprinsă între răsărire și apariția primelor inflorescențe, respectiv până la data de 30 iunie a fiecărui an.

Ambrozia este cea mai alergenică plantă din România. Polenul acestei plante, purtat de vânt, provoacă polinoze (rinită alergică, conjunctivită alergică, astm, leziuni urticariene de contact) fiind unul dintre factorii agravanți ai astmului bronșic. Polenul acestei plante este foarte bogat în alergeni, iar semințele pot germina timp de zeci de ani.


Primăria Municipiului Satu Mare potrivit prevederilor art. 1 al Legii nr. 62/2018, privind combaterea buruienii ambrozia, cu modificările ulterioare, proprietarii sau deținătorii de terenuri au obligația să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a buruienii ambrozia.


Nerespectarea obligațiilor mai sus amintite constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei pentru persoanele fizice și cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice. 

Direcția pentru Agricultură Județeană Satu Mare, prin adresa cu numărul 2238 din data de 24.04.2023, a recomandat utilizarea unor pachete de erbicide pentru combaterea acesteia, pe care vi le aducem la cunoștință.  

Documente