Primăria Municipiului Satu Mare, reprezentată prin administratorul public, Maskulik Csaba, i-a transmis felicitări domnului Hans Lindner, cetățean de onoare al municipiului Satu Mare, la aniversarea vârstei de 80 de ani. Domnul Lindner a fost reprezentat de fiica lui, Stephanie Lindner și de directorul Funadației Hans Lindner Satu Mare, Koczinger Tibor.
,,Un om bun este acela care construieşte, nu acela care distruge, unul care visează, dar are ambele picioare pe pământ. Herr Lindner nu este doar un om bun, este unul excepțional. 🤝Este un vechi prieten, cetățean de onoare al municipiului, un om care a fost mereu un model pentru noi, un om de la care am avut foarte multe de învățat și care luptă în continuare pentru cei săraci, în ciuda riscurilor la care se expune. Satu Mare îi este recunoscător lui Hans Lindner. Felicitări și la mulți ani la aniversarea vârstei de 80 de ani!", a spus primarul municipiului Kereskényi Gábor.
,,Există o relație veche între Fundatia Hans Lindner și Satu Mare, bazată pe respect și colaborare, o relație pe care dorim să o dezvoltăm în continuare prin proiecte în beneficiul comunității sătmărene”, a declarat administratorul public Maskulik Csaba.