×
Despre instituție
Apaserv Satu Mare investește aproape 20 milioane de lei din fonduri europene în reabilitarea rețelei electrice de medie tensiune pentru frontul de captare și uzina de apă Mărtinești. Investiția va duce la reducerea consumului de energie electrică și va crește siguranta funcționării continue a stației de tratare a apei potabile.
În baza prevederilor art.197 și art. 198 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare, se aduc la cunoştinţă publică următoarele hotărâri adoptate în şedinţa ordinară a Consiliului Local al Municipiului Satu Mare, din data de 29.06.2023
Municipiul Satu Mare, reprezentat la sesiunile de lucru vizând schimbul de experiență în domeniul asistenței umanitare în situații de criză
Pentru mai multe informații privind Serviciul Relaţii Publice, camera 5, parter, telefon: 0261-807553
Programele se vor desfășura în diferite locații în cele 3 zile de festival, începând cu orele 19.00, și vor dura până la miezul nopții.
Locuitorii din cartierul Sătmărel pot închiria sala mare a Căminului cultural pentru organizarea unor evenimente speciale. 
Ca urmare a lucrărilor pentru obiectivul de investiții ”Modernizarea și extinderea traseului pietonal și velo în centrul vechi din municipiul Satu Mare”, pe tronsonul din fața Hotelului Dacia, Transurban anunță modificări privind devierea unor curse de transport public.
Se aduce la cunoștință publică convocarea ședinței ordinare a Consiliului Local al Municipiului Satu Mare, care va avea loc pe data de 29.06.2023 ora 14:00 în sala  de ședințe a Consiliului Local  Satu Mare, P-ța 25 Octombrie nr. 1, cu următorul PROIECT AL ORDINII DE ZI, cuprins în anexa la Dispoziția Primarului Municipiului Satu Mare nr.595/22.06.2023,
Construim a treia instalație de tratare a nămolului din România.