Dublă sărbătoare la Centrul social de zi pentru vârstnici
Dublă sărbătoare la Centrul social de zi pentru vârstnici
Primăria Municipiului Satu Mare și Direcția de Asistență Socială au marcat miercuri, 29 septembrie, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, precum și un an de la deschiderea Centrului de zi pentru vârstnici, de pe Aleea Jiului.

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, directorul Direcției de Asistență Socială, Adrian Bălaj, preot Ioan Roman, director al Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare și președintele Fundației Maurer, Maurer Robert, au fost alături de seniori, asigurându-i de tot sprijinul în continuare. 


„Dragi seniori, în fiecare an, în 1 octombrie, marcăm Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice, ocazie care ne oferă prilejul să vă mulțumim pentru tot ce ați făcut pentru orașul nostrum. Consider că toți cei care suntem la conducerea acestui oraș avem o datorie față de dumneavoastră, cei care ați muncit o viață de om să faceți din acest oraș unul în care să îți facă plăcere să trăiești. Și cred că de cinci ani am revenit pe drumul cel bun și vom continua și pe mai departe”, a declarat primarul Kereskényi Gábor. 


Pe de altă parte, primarul municipiului a ținut să sublinieze importanța activităților din centru și a muncii pe care o desfășoară echipa din cadrul Direcției de Asistență Socială și a Organizației Caritas a Diecezei Satu Mare, astfel încât proiectul finanțat din fonduri europene să vină cu adevărat în sprijinul celor 150 de beneficiari. 


„Am trăit în ultimii doi ani o perioadă foarte grea care încă nu s-a încheiat. Împreună cu Direcția de Asistență Socială și asociațiile partenere, am înființat un sistem de ajutoare a persoanelor în vârstă, care a funcționat foarte bine. Am înființat acest Centru de zi și ne dorim să mai înființăm astfel de centre și în alte zone ale orașului. Vă reamintesc că nu sunteți și nu veți fi niciodată singuri, aveți tot sprijinul echipei Direcției de Asistență Socială, o echipă profesionistă și implicată”, a declarat primarul. 


Centru social de zi pentru vârstnici a fost finanțat prin Programul Operațional Capital Uman, proiectul având cu o valoare totală de de 2.786.616,39 lei.