×
ÎNVĂȚĂMÂNT
În 11 și 12 octombrie, la Casa Meșteșugarilor, de la ora 18.00, în cadrul evenimentului ,,Toamna fermecată’’, copiii sunt invitați la producția Disney ,,Aladdin’’.
La finele săptămânii, în 11 și 12 octombrie, cei mici sunt așteptați la Casa Meșteșugarilor care, timp de două zile, devine tărâmul fermecat al poveștilor.
Primăria Municipiului Satu Mare a câștigat un proiect în valoare de 38 milioane lei prin Programul Elvețian pentru a-l transforma într-o școală a viitorului, cu un consum de energie aproape zero!
Astăzi, de Ziua Mondială a Educației, le mulțumim cadrelor didactice pentru dedicarea de care dau dovadă în misiunea de a forma oameni implicați în viața comunității noastre.
În 11 și 12 octombrie, cei mici sunt așteptați la Casa Meșteșugarilor care, timp de două zile, devine tărâmul fermecat al poveștilor.
O nouă premieră la Sala Studio, comedii, dar și spectacole invitate de la Cluj-Napoca - toate sunt incluse în programul Trupei Mihai Raicu din luna octombrie.
Vă așteptăm în Centrul Nou la evenimentul ,,Alege un sport!’’, începând cu ora 10.00.
În 12-13 septembrie, cluburile sportive sătmărene se prezintă copiilor, ajutându-i să-și aleagă sportul potrivit.
În 13 și 14 septembrie, Teatrul de Nord pregătește numeroase surprize pentru toate vârstele cu prilejul Zilelor Porților Deschise.
Suntem la începutul unui nou an școlar complicat. Împreună, profesori, elevi, părinți și administrație locală, putem depăși orice obstacol! Baftă tuturor!