NOUL AN ȘCOLAR, ÎN CELE MAI BUNE CONDIȚII
NOUL AN ȘCOLAR, ÎN CELE MAI BUNE CONDIȚII
Se lucrează în toate școlile din municipiul Satu Mare pentru că în 13 septembrie elevii să fie primiți într-o atmosferă bună și să fie asigurate toate condițiile pentru ca procesul educațional să se desfășoare ca la carte. 

Pregătirile pentru noul an școlar sunt pe ultima sută de metri. Se lucrează în toate școlile din municipiul Satu Mare pentru că în 13 septembrie elevii să fie primiți într-o atmosferă bună și să fie asigurate toate condițiile pentru ca procesul educațional să se desfășoare ca la carte. 


,,Am făcut o vizită în mai multe școli și grădinițe, alături de inspectorul școlar adjunct Ottilia Szejke și consilierul local Ștefan Ressler, pentru a ne asigura că în 13 septembrie elevi și cadre didactice vor avea parte, atât din punct de vedere educațional, dar și al siguranței sanitare”, a declarat primarul municipiului Satu Mare, Gábor Kereskényi. 
Primăria Satu Mare a alocat în ultimul an 37,4 milioane de lei pentru buna funcționare a învățământului sătmărean (cheltuieli de funcționare, investiții, reparații, burse de performanță, sociale și de merit, tichete sociale și, dotări).
Astfel, toți cei peste 21.000 de elevi care sunt înscriși la grădinițele, școlile şi liceele din Satu Mare vor fi primiți odată cu începerea noului an școlar în condiții corespunzătoare. 


,,Investim mereu în sistemul educațional din municipiul Satu Mare nu doar în vacanțele de vară. Am alocat la începutul anului fondurile necesare, pe care le-am suplimentat în vara acestui an. Toate investițiile pe care le-am promis în vara anului trecut, au fost realizate, fie că vorbim de săli de clase sau săli de sport”, a mai afirmat primarul municipiului Satu Mare, Gábor Kereskényi.