90 de cupluri, felicitate de conducerea Primăriei la împlinirea a 60, respectiv 50 de ani de căsnicie
90 de cupluri, felicitate de conducerea Primăriei la împlinirea a 60, respectiv 50 de ani de căsnicie
Casa Meșteșugarilor a găzduit azi festivitatea de premiere a celor mai longevive cupluri.

90 de cupluri au fost felicitate de conducerea Primăriei Municipiului Satu Mare la împlinirea a 60, respectiv 50 de ani de la momentul în care au spus un hotărât și din inimă ,,DA” în fața ofițerului de stare civilă. 
 
Toate cuplurile premiate, 10 cupluri la împlinirea a 60 de ani de căsnicie și 80 de cupluri la 50 de ani de căsnicie, sunt modele de statornicie și iubire, de echilibru și înțelepciune. 

 

Primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, și viceprimarii Cristina Tămășan - Ilieș și Adelin Cristian Ghiarfaș au felicitat fiecare cuplu în parte, mărturisindu-le că întreaga festivitate de premiere, ce are în centrul său longevitatea, nu se rezumă doar la ani, ci și la dragoste, respect și devotament, ingrediente care definesc aceste frumoase și durabile relații de căsnicie.

 

,,Prin prisma longevității relației dumneavoastră, sunteți pentru noi model de statornicie, de înțelepciune, iar acești ani prețioși de când ați spus DA în fața ofițerului de stare civilă sunt dovadă a respectului, fidelității, sprijinului reciproc, iubirii și încrederii. Premiem azi istoria vieții în doi și nu putem să nu ne gândim la faptul că într-o lume în care lucrurile se schimbă atât de repede, dumneavoastră ne arătați că există valori care rămân neclintite, că o familie poate trece împreună și peste bune, și peste rele. Într-o lume zbuciumată de nevoi, modelele de viață au devenit o floare rară. O astfel de lecție, poate cea mai grea dintre toate cele pe care ni le oferă viața, este căsnicia, o instituție tot mai amenințată de instabilitatea vremurilor noastre. Noi avem datoria de a fi alături de dumneavoastră și vă asigur în continuare de tot sprijinul meu! Vă mulțumesc că ați dat curs invitației noastre de a sărbători împreună și vă felicit pentru parcursul extraordinar în doi și pentru lecțiile pe care ni le oferiți fiecăruia dintre noi. La mulți ani cu multă sănătate și bucurii nenumărate!’’, a declarat primarul municipiului Satu Mare, Kereskényi Gábor, în deschiderea premierii.

 

Cele mai longevive cupluri sunt sursă de inspirație pentru cei mai tineri, aflați la început de drum, sunt exemple vii ale faptului că dragostea și respectul pot dăinui o viață întreagă. 

 

Premierea a fost presărată de momente artistice puse în scenă de tinerele talentate de la MT Creative Art Studio: Morar Daria, Dobie Rebecca, Paziuc Sofia, Kallós Krisztina și Stuts Boglár.

 

Fiecare cuplu a primit o diplomă de fidelitate, simbol de recunoaștere a longevității și devotamentului, și un premiu în valoare de 1000 lei. Premierea este un gest simbolic de mulțumire, o tradiție pe care Primăria Municipiului Satu Mare și Consiliul Local doresc să o continue și în viitor.