Procedura de înscriere a copiilor la creșele din municipiu pentru anul școlar 2025-2026
Procedura de înscriere a copiilor la creșele din municipiu pentru anul școlar 2025-2026
Calendarul de reînscriere/înscriere a copiilor antepreșcolari la creșele din municipiul Satu Mare pentru anul școlar viitor:

Procedura proprie de înscriere a copiilor la creșele aflate în subordinea Unității de Învățământ Creșa Satu Mare pentru anul școlar 2025-2026 este elaborată în conformitate cu prevederile Ordinului Ministrului Educației nr. 4018/2024 privind aprobarea Metodologiei-cadru de înscriere a copiilor în unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar și în servicii de educație timpurie complementare.

Procesul de înscriere este precedat de etapa de reînscriere a copiilor antepreșcolari care are loc în perioada 19-23 mai 2025 la sediile creșelor, a copiilor care frecventează creșa în anul școlar curent și care nu împlinesc 3 ani până la data de 31 decembrie 2025. 


În ceea ce privește înscrierea copiilor de vârstă antepreșcolară la creșele aflate în subordinea unității de învățământ Creșa Satu Mare, aceasta se face în perioada 26 mai - 5 iunie 2025. Programul de primire a dosarelor este următorul: de luni până joi între orele 09.00 – 15.00, iar vineri între orele 09.00 – 12.00, prin depunerea unui dosar de înscriere la sediul unității, str. Wolfenbüttel nr. 8 -10 de către părintele/reprezentantul legal al copilului.

Creșa Satu Mare informează că dosarele de înscriere se pot transmite și online la adresa de email [email protected] în perioada menționată mai sus. După primirea și verificarea documentelor, solicitantul va primi un email de confirmare privind înregistrarea și numărul de înregistrare atribuit dosarului. Opțiunea de trimitere a documentelor online se adresează exclusiv familiilor căsătorite sau mamelor singure care au custodia exclusivă a copilului.

Începând din 13 iunie 2025, la sediile creșelor se publică listele privind dosarele aprobate, pe baza numărului de înregistrare al dosarului, atribuit la înscriere. Părinții copiilor ale căror dosare au fost aprobate vor confirma la sediile creşelor, în perioada 1 - 2 septembrie 2025, menținerea interesului pentru locul obținut. În caz contrar, acesta va fi redistribuit pentru următorul copil aflat pe lista de așteptare.


Vă reamintim că de serviciile acordate de către creșe pot beneficia copiii cu vârstă antepreșcolară- între 12 și 36 luni pentru creșa Mica Sirenă  și între 18 și 36 luni pentru toate celelalte creșe, care au domiciliul sau reședința în municipiul Satu Mare și sunt apți din punct de vedere medical pentru a frecventa colectivitatea.
 
Actele necesare înscrierii la creșă sunt: 


-    Cerere de înscriere;
-    Copia certificatului de naştere pentru copiii din familie;
-    Copia actelor de identitate ale părinţilor/reprezentanţilor legali;
-    Adeverinţă de la locul de muncă al părinţilor/reprezentanţilor legali;
-    Adeverinţă de la locul de muncă al părintelui aflat în concediu de îngrijire copilului în vârstă de până la 2 ani, din care să reiasă data reluării activităţii;
-    Copie a hotărârii/sentinţei de divorţ dacă e cazul; Declarație notarială privind acordul înscrierii la creșă dată de cel de-al doilea părinte, în situația în care nu sunt/nu au fost căsătoriți sau în situația în care custodia asupra copilului este comună;
-    Copie a hotărârii/sentinţei de plasament sau a sentinţei de încredinţare în vederea adopţiei, dacă este cazul;
-    Copie după certificatul de deces al părintelui/reprezentantului legal, dacă este cazul;
-    Copie după ultima Declarație privind veniturile realizate, înregistrată la Administrația Finanțelor Publice sau Adeverință Fiscală în situația în care părintele este persoană fizică autorizată, desfășoară activități liberale;
-    Adeverinţă de la unitatea de învăţământ frecventată de către părinte, la forma de zi, dacă este cazul;
-    Un document care atestă că cel puțin unul dintre părinți/părintele unic/reprezentantul legal al copilului se încadrează în una dintre situațiile: (i) pensionat în conformitate cu prevederile legale; (ii) cu certificat de handicap; (iii) șomer, în căutarea unui loc de muncă, cu documente doveditoare de la Agenția de Ocupare a Forței de Muncă;
-    Adeverinţă medicală de intrare în colectivitate, Anexa nr. 2 model standard;
-    Fişa de vaccinări Anexa nr. 3 model standard;

Dacă solicitarea de admitere la creșă va fi aprobată, înainte de începerea frecventării creșei, dosarul de înscriere va fi completat cu următoarele documente medicale:


a) Aviz epidemiologic
b) examen coproparazitologic al copilului, rezultat negativ;
c) exudat faringian al copilului, rezultat negativ.


De reținut: părinții ai căror copii sunt diagnosticați de medicul specialist cu intoleranțe alimentare și care necesită regim alimentar special, pot opta pentru înscrierea acestora doar la  creșele „Țara Minunilor”, „Degețica”, „Mica Sirenă” și „Punguța cu doi bani”, deoarece numai aceste locații pot asigura meniurile specifice.


Cele șase creșe din municipiul Satu Mare sunt:


- Creşa „Ţara Minunilor”, Aleea Tisa nr. 8;
- Creşa „Punguţa cu doi bani”, Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 15
- Creşa „ Harap Alb”, Bld. Lucian Blaga nr.19/A;
- Creşa „Albă ca Zăpada”, Aleea Târnavei nr. 18;
- Creşa „Mica Sirenă”, Str Botizului nr. 61/A;
- Creșa „Degețica”, Bld. Lucian Blaga nr. 121.

Informații suplimentare privind procedura de înscriere a copiilor la creșe se pot obține accesând site-ul Unității de Învățământ Creșa Satu Mare: https://www.cresasm.ro/crese