Prologul unei frumoase prietenii
Prologul unei frumoase prietenii
Indiferent de rezultat, spectacolul ciclist va aduce bucurie spectatorilor prezenți pe traseu – la Satu Mare, Turul României a avut parte de cea mai călduroasă primire din istoria recentă a evenimentului.  

Turul României 2022 debutează astăzi la Satu Mare, la ora 17.00, cu un prolog de 2,1 km în mijlocul orașului. 125 din cicliști din 21 de echipe se vor alinia la startul probei de contratimp individual, sperând că finalul zilei îi va găsi în tricoul galben de lider Clasamentul General.

La Satu Mare, evenimentele au început încă de ieri, cu evenimentul Cursa Copiilor, la care s-a înregistrat o participare record de 230 de copii între 2 și 14 ani. Acest lucru arată popularitatea de care se bucură bicicleta în rândul tinerilor și face o promisiune pentru viitorul ciclismului românesc. Cursele de copii programate în următoarea săptămână la Bistrița (în 7 septembrie de la ora 15.00), Târgu Mureș (în 8 septembrie, de la ora 14.00), Făgăraș (în 9 septembrie, de la ora 14.00) Cristian (în 10 septembrie, de la ora 12.00) și București (în 11 septembrie, de la ora 15.30) doboară record după record: în fiecare oraș sunt deja înscriși peste 150 de copii, iar în București numărul lor a trecut de 400. 


Deși a ajuns pentru prima dată la Satu Mare, Turul României s-a bucurat de o primire mai mult decât călduroasă: autoritățile și-au suflecat mânecile și au participat la tot ceea ce a însemnat implementarea proiectului în oraș; sătmărenii au fost înțelegători cu cicliștii care au ieșit la antrenament și cu restricțiile de circulație impuse în centrul orașului, iar suporterii ciclismului au venit în număr mare la festivitatea de prezentare a echipelor care a avut loc aseară. Au fost aplaudați la scenă deschisă cicliștii români prezenți în competiție: campionul național Emil Dima - de la echipa Giotti Victoria Savini Due, Daniel Crista – de la Echipa Națională a României, Serghei Țvetcov – Wild Life Generation, Eduard Grosu – de la Drone Hopper Androni Giocattoli, dar și veterani internaționali ai ciclismului precum australianul Adam Hansen (41 de ani), de la VSA KTM Graz, care a în cariera sa a participat la 29 de Mari Tururi și la 13 Clasice, sau italianul Davide Rebellin (51 de ani), care are în palmares victorii în competiții iconice precum Tirreno Adriatico, Paris Nisa sau Amstel Gold Race, obținute în vremea când mulți dintre actualii săi colegi de pluton nici nu erau născuți. 
Piața Libertății, care este epicentrul evenimentelor programate la Satu Mare, va găzdui și startul probei de contratimp individual programată să înceapă astăzi de la ora 17.00. Traseul de 2,1 km îi favorizează în mod special pe cicliștii specializați în velodrom, unde probele sunt scurte și intense. Din acest punct de vedere, Naționala României are o șansă considerabilă să câștige tricoul galben prin Daniel Crista, care ne reprezintă cu succes la competițiile specializate. El va lua startul la ora 18.44. 
Pentru buna desfășurare a evenimentului, la Satu Mare vor fi impuse următoarele restricții de circulație:


Marți, 06.09.2022
• Închiderea circulației pentru formalitățile de start/finiș a probei de Contratimp și pentru festivitatea de premiere, între orele 10.00-24.00 în Piața Libertății, între străzile Al. I Cuza și 1 Decembrie 1918.
• Închiderea circulației, pentru proba de contratimp, între orele 13.00-21.30 în Piața Libertății, strada 1 Decembrie 1918 - Bulevardul V Lucaciu (segmentul dintre Al. I Cuza și str. G Coșbuc, respectiv Bulevardul I C Brătianu) – Bulevardul I C Brătianu (segmentul dintre strada Corvinilor și Piața Libertății).
Miercuri, 07.09.2022
•  Închiderea circulației pentru startul în Etapa 1, între orele 09.00-13.00, în Piața Libertății, între strada Al I Cuza și strada 1 Decembrie 1918.
•  Restricționarea circulației pentru plecarea caravanei cicliste, începând cu ora 12.00, până la trecerea ultimului sportiv, pe traseul: Piața Libertății – Strada 1 Decembrie 1918 – Bulevardul Lucaciu – Piața Romană – Pod Decebal – Bulevardul O Goga – Bulevardul L Blaga – strada Păulești – ieșire municipiul Satu Mare.
Ne cerem scuze pentru eventualul disconfort creat și le mulțumim sătmărenilor pentru înțelegere!


Turul României 2022 are loc în perioada 6-11 septembrie și se desfășoară pe un traseu de aproximativ 850 km de la Satu-Mare la București, trecând prin Bistrița, Târgu-Mureș, Făgăraș și Curtea de Argeș. Devenind un veritabil ambasador al țării, traseul Micii Bucle este construit astfel încât să pună în lumină importante zone turistice din România. Anul acesta, plutonul va traversa zone emblematice precum Țara Lăpușului în Maramureș, Colinele Transilvaniei și cel mai spectaculos drum din țară - Transfăgărășan. 
Diversitatea peisajelor românești, o multitudine de obiceiuri, tradiții și comunități, precum și frumusețea locurilor traversate vor fi promovate, în premieră pentru ciclismul românesc, în 50 de țări, prin intermediul unor rezumate zilnice transmise de Eurosport. Pe plan local, Turul este transmis în direct și integral pe canalul TV Sport Extra, precum și online, pe site-ul www.turulromaniei.ro și pe paginile de Facebook Tour of Romania și Auchan. De asemenea, retrospectiva fiecărei etape va fi transmisă zilnic, în perioada competiției, pe TVR 1. Materiale video și știri din timpul competiției vor fi disponibile zilnic pe Eurosport.ro și pe pagina de Facebook Eurosport România, iar rezumatele etapelor vor putea fi urmărite la cerere și pe aplicația Eurosport Player. 
Premii totale în valoare de peste 26.000 euro pentru cicliști 
Cei peste 130 de cicliști profesioniști din țări precum precum Spania, Columbia, China, Irlanda, Polonia, Cehia, Italia, Austria, Germania, Olanda, Noua Zeelandă, SUA sau Bulgaria vor concura atât pentru puncte UCI, cât și pentru premiile în valoare totală de peste 26.000 de euro, acordate atât celor care punctează în clasamente, cât și celor care trec primii linia de sosire. De asemenea, la finalul fiecărei etape, liderii clasamentelor vor primi tricouri distinctive pe care să le poarte în etapa următoare, după cum urmează:
●    Tricoul galben – Lider în Clasamentul General
●    Tricoul roșu – Lider în Clasamentul pe Puncte
●    Tricoul Verde – Lider în Clasamentul Cățărătorilor
●    Tricoul Alb – Lider în Clasamentul Tinerilor (Sub 23 de ani)

Se vor acorda și tricouri trofeu:
●    Tricoul albastru – Lider în Clasamentul Românilor (va fi purtat în competiție)
●    Tricoul Gri – Lider în clasamentul pe echipe (se acordă la finalul ultimei etape).

Turul României lansează o campanie fară precedent de mobilizare a suporterilor ciclismului
Având în vedere expunerea internațională de care se bucură anul acesta competiția, Federația Română de Ciclism lansează o provocare comunităților de pe traseul Turului României. Aceștia au șansa de a se pune pe harta turismului internațional, dacă ies pe traseu să-i încurajeze pe cicliști prin momente inedite, demne de surprins de către echipele foto-video care documentează Turul. 


Liderii grupurilor de inițiativă sunt rugați să-și anunțe intențiile cu cel puțin o zi înainte de trecerea Turului, la adresa de e-mail [email protected], astfel încât să fie avertizată atât caravana premergătoare, care poate lăsa recuzită de încurajare, cât și echipele foto-video care să surprindă momentul. La finalul turului, fanii de pe pagina de facebook Tour of Romania vor putea vota cel mai frumos eveniment de încurajare.  
Turul României 2022 este organizat de Federația Română de Ciclism, în parteneriat cu Ministerul Turismului și Auchan Retail România.  
Sponsori tricouri distinctive: Alpro - Tricoul galben, Mandy – Tricoul verde, M&M – Tricoul alb, Orange – Tricoul albastru, Auchan – Tricoul roșu, Federația Română de Ciclism - Tricoul Gri.


Sponsori Eveniment: LaDorna Lactate, Home Garden, Pedigree, Dr. Oetker - Guseppe, Albalact – Zuzu Fit, Pepsi Max, Colgate, Ariel, Elit, Hochland, Biciclete Ozaktac, Olympus, Meda, Help Net, Tissot, Albiniprassa, Joy2Wander, Tissot, Albini Prassa.
Partener mobilitate: Petrom
Apa oficială: Dorna
Partener tehnic: Bellotto
Partener auto: Porsche Inter Auto
Vestimentație asigurată de Nympha. 
Parteneri instituționali: Primăriile Satu Mare, Bistrița, Târgu Mureș, Făgăraș, Cristian, Curtea de Argeș. 
Partener media: Eurosport1, Eurosport2, Sport Extra, Tvr1, Tvr2, Radio Guerilla.
Parteneri media: Argeșul Online, Jurnal de Argeș, TimpOnline.ro, ObservatorBN.ro, Ziarul Răsunetul, Radio Târgu Mureș, Informația Zilei, Satu Mare Online, Satu Mare News, Sportul Sătmărean.

Despre Turul României
Originile Turului României datează de la începutul secolului trecut când, inspirată de Turul Franței, publicația „Revista Automobilă” a organizat, în august 1910, Circuitul Munteniei, pe ruta București-Sinaia-Târgoviște-București. Odată cu venirea Primului Război Mondial, competiția s-a oprit. În 1934, ziarul „Sportul Zilnic” a organizat prima competiție ciclistă națională - Turului României, supranumit și „Mica Buclă”, pe o distanță de 1026 de kilometri, împărțiți în 7 etape. Pentru că a fost organizată cu pauze - cea mai notabilă de 10 ani, între  1936-1946 - competiția a ajuns de-abia la ediția 55, deși au trecut 88 de ani de la lansare. Ediția a 45-a (din 2008) a fost prima ediție care a figurat în calendarul Federației Internaționale de Ciclism. 

Începând cu 2019, competiția este organizată în parteneriat cu Auchan România și este co-finanțată de Ministerul Sportului, Auchan și partenerii Auchan. Ediția din acest an se va desfășura în perioada 6-11 septembrie. În cadrul competiției, sportivii vor lupta pentru tricoul galben (liderul clasamentului general), tricoul roșu (liderul în clasamentul pe puncte), tricoul verde (King of the Mountain), tricoul alb (cel mai bun U23) și tricoul albastru (cel mai bun român). Mai multe informații despre Turul României 2022 sunt disponibile pe www.turulromaniei.ro