Caravana ciclistă din cadrul Turului României, care a poposit trei zile în municipiul Satu Mare a pornit astăzi pe traseul ce măsoară 850 de km. Plutonul format din 21 de echipe din 15 țări a pornit din Piața Libertății spre Bistrița. Municipiul a avut onoarea în acest an, în premieră, să găzduiască startul Turului României, o provocare și în același timp o onoare pentru orașul nostru, care a fost promovat prin intermediul Eurosport unei audiențe de 100 de milioane de oameni.