Susținem inițiativa Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin de a forma tinerii și a-i sprijini să își dezvolte abilitățile necesare pentru crearea și gestionarea propriilor afaceri.
Obiectivul general al proiectului este îmbunătățirea calității vieții urbane, a cadrului fizic, social și economic, a vitalității în cartierul Micro 15, prin reabilitarea spațiului public din interiorul ansamblului de locuințe, în vederea creșterii gradului de accesibilitate și siguranță a acestuia pentru toate categoriile de persoane. Regenerarea urbană va contribui la bunăstarea populației, care va avea variante de petrecere a timpului liber în proximitatea reședinței.
Proiectul urmărește ca utilizarea autoturismelor personale să devină o opțiune mai puțin atractivă din punct de vedere economic față de utilizarea modurilor de transport nemotorizate, creându-se astfel condițiile pentru reducerea emisiilor de echivalent CO2.
Anul 2024 a fost un an al finalizării marilor proiecte care au înfrumusețat municipiul Satu Mare. Orașul nostru se dezvoltă, iar meritul este și al întregii sale comunități, al sătmărenilor care fac din Satu Mare ACASĂ.
Salut!
Noi suntem cookie-urile
Acest site folosește cookie-uri. Navigând în continuare vă exprimați acordul pentru folosirea cookie-urilor conform Regulamentului (UE) 2016/679.
Politica de cookies
Selectează cookie-urile pentru a accepta
Politica de Cookie
Măreşte text
Micşorează text
Alb/Negru
Contrast ridicat
Contrast negativ
Fundal deschis
Legături evidenţiate
Font lizibil
Audio
Resetare
Modulul citire text este activ. Vă rugăm permiteți ,,autoplay" paginii web sau dați click pe buton pentru a permite citirea textului.