×
OBIECTIVE CULTURALE
Sâmbătă, 11 octombrie, în intervalul orar 10:00 – 16:00, aparatele electrice vechi, nefolositoare, se colectează în trei puncte provizorii de colectare amplasate în următoarele zone:
Primăria Municipiului Satu Mare a câștigat un proiect în valoare de 38 milioane lei prin Programul Elvețian pentru a-l transforma într-o școală a viitorului, cu un consum de energie aproape zero!
Marți, 7 octombrie 2025, Primăria Municipiului Satu Mare a organizat o nouă sesiune de audiențe.
Municipiul Satu Mare are bucuria de a găzdui zilele acestea o delegație din orașul înfrățit Wolfenbüttel, Germania.
Prin Legea nr. 226 din 2021 sunt stabilite măsurile de protecție socială pentru consumatorul vulnerabil, măsuri de protecție care pot fi financiare sau nonfinanciare.
În 3 și 4 octombrie, Asociația Filmtett și Asociația Culturală de Tineret din Satu Mare i-au întâmpinat pe cinefili la Casa Meșteșugarilor.
Astăzi, de Ziua Mondială a Educației, le mulțumim cadrelor didactice pentru dedicarea de care dau dovadă în misiunea de a forma oameni implicați în viața comunității noastre.
Au mai fost puse în funcțiune camere de supraveghere pe strada Ioniță Andron și Drumul Botizului.
În 11 și 12 octombrie, cei mici sunt așteptați la Casa Meșteșugarilor care, timp de două zile, devine tărâmul fermecat al poveștilor.
Joi, 2 octombrie 2025, administratorul public Masculic Csaba a susținut o nouă sesiune de audiențe cu cetățenii.