×
OBIECTIVE CULTURALE
Stimați cetățeni, vă informăm că în 20 și 21 august se vor înlocui corpurile de iluminat public pe mai multe străzi din municipiul Satu Mare, astfel:
Stimați sătmăreni, vă informăm că luni, 17 august, după ora 22.00, are loc o acțiune de dezinsecție împotriva căpușelor și a țânțarilor.
Parcul Vasile Lucaciu, una dintre cele mai iubite oaze de verdeață ale orașului nostru se află în plin proces de modernizare. Lucrările de reabilitare avansează într-un ritm susținut, iar transformarea este deja vizibilă!
Deși au fost complexe și dificile, aceste intervenții erau necesare pentru siguranța podului. Ele au fost programate încă de anul trecut, când s-a refăcut hidroizolația, trotuarele și carosabilul.
Luni, 10 august, Casa Verde a găzduit o nouă întâlnire a grupului de sprijin destinat pacientelor oncologice, organizată de Asociația Gabrielle – filiala Satu Mare.
Duminică, 9 august, Casa Meșteșugarilor din Satu Mare a găzduit un curs intensiv de Kizomba, eveniment dedicat celor pasionați de dans și celor care își doresc să descopere și să aprofundeze tainele acestui stil.
Având în vedere avertizările meteorologice de cod galben și portocaliu de caniculă, Primăria Satu Mare, prin Direcția de Asistență Socială (DAS), a luat toate măsurile necesare pentru a veni în sprijinul locuitorilor municipiului, în special al categoriilor vulnerabile.
Rezultatele concursului de dramaturgie cu tema CARTOGRAFIA RESPIRAȚIEI.
Mai puțini șefi la Poliția Locală, mai mulți polițiști în stradă.